Hai- Hui la Trofeul Kogaion

Loading

Asociația pentru Turism, Sport și Ecologie Hai – Hui, din Târgu Jiu, a participat, zilele trecute, la Trofeul Kogaion, organizat de asociația cu același nume din Orăștie. Acțiunea s-a desfășurat în Munții Șureanu, zona Măgureni-Vârful Godeanu-Sarmizegetusa Regia. Am ajuns în zona de campare, urmând valea Sibișelului. Ajunși în vârf de munte, a doua zi am plecat pe urmele dacilor pe vârful Godeanu-Oraștie, până la cetatea Sarmizegetusa Regia. Membrii Hai – Hui, au fost mereu în față, la această drumeție.
Ajunși înapoi în tabără, a urmat concursul de orientare, unde am obținut locul II. A urmat proba culturală, unde am obținut “DIPLOMA DE EXCELENȚĂ”. Ultima probă a fost cea de cățărare. La final Asociația pentru Turism, Sport și Ecologie Hai – Hui s-a situat pe locul III. Competiția s-a terminat, dar nu trebuie sa fim triști: o viața întreagă vom fi călători acolo sus pe culmi înalte și pierdute în legende vii. Noi asta căutăm, acele legende ascunse sus pe munte, mergem pe cărarea noastră, căutăm să deschidem fereastra spre natură. Există modele simple, multă determinare și acei oameni care vor să meargă mult mai departe.
Adi Mălăescu