Așa cum am anticipat cu săptămâni în urmă, guvernarea PSD s-a sfârșit în săptămâna care a trecut în urma unei moțiuni de cenzură. Cu toate că Opoziția jubilează, ”meritul” căderii Guvernului revine aceluiași PSD care și-a mai dat jos alte două cabinete în ultimii trei ani de guvernare. Dacă ne luăm după cele două tabere politice majore, soarta României este în cumpănă deși inclusiv organismele financiare internaționale ne-au confirmat creșterea economică consolidată. De aici plecăm….
PSD-ul lasă în urmă trei ani de guvernare slabă și uneori greu de înțeles. Deși Opoziția a încercat să ne convingă de ”dictatura” partidului majoritar, PSD-ul nu a avut nici pe departe puterea în stat care se clama prin presă deoarece Președinția, Justiția, Serviciile sunt controlate de cealaltă tabără politică. După trei ani de guvernare social-democrată, nici una din reformele propuse nu s-a realizat, cu ” sabotarea” reformei Justiției lăudându-se chiar președintele Iohannis. Și în momentul când o tabără politică recunoaște că nu a avut alt obiectiv decât sabotarea oricărei schimbări propuse de cealaltă, când politicul este ”controlat” de Justiție în disprețul oricăror norme constituționale, eșecul era mai mult decât previzibil. Cea mai bună dovadă că PSD-ul nu a avut decât guvernarea este arestarea liderului său pe dosare care în alte țări aduc funcția de comisar european. Se poate spune că a fost o guvernare ”sub asediu”, lumea fiind ”scoasă” în stradă nu din rațiuni sociale ca în Europa de Vest, ci pentru apărarea Justiției care ne-a făcut ”cea mai coruptă” țară din Europa.
Din câte se pare la ora când scriem aceste rânduri, PNL-ul își va asuma guvernarea în aceste momente declarate apocaliptice de Opoziție, statul nu are bani pentru funcționarea acestuia iar bugetul pe anul viitor ar trebui să prevadă tradiționalele ”tăieri”. Dacă stăm să îl ascultăm pe Victor Ponta, principalul factor care a contribuit la căderea Guvernului, ar trebui să plângem de mila lui Orban, Barna, Hunor și ceilalți, cum își asumă ei soarta noastră și se ”sacrifică” pentru noi. Bineînțeles, o imensă manipulare, din cel puțin trei motive: ”greaua moștenire”, nu îi împiedică să vină la guvernare pe cei din Opoziție fără să aibă în spate un vot popular; creștere economică robustă de 4,5% în 2019 conform estimărilor Băncii Mondiale; România se află pe penultimul loc la venituri în UE deși în ultimii trei ani acestea au crescut substanțial ș.a.
Începe o nouă guvernare care, cel puțin teoretic, anunță și ”tăieri” de taxe și impozite pentru mediul privat, adică alte ”goluri” în buget dacă este să ne luăm după ”specialistul” Câțu. Concedierile din sistemul bugetar și ajustarea în jos a veniturilor vor băga țara în criză înainte ca un cataclism mondial să se producă. S-ar putea, pentru a câta oară în ultimii ani, să ajungem la concluzia că fosta guvernare pe care o hulim acum a fost mai bună decât cea prezentă, oricare ar fi ea.