Anunţata grevă din sistemul bugetar s-a transformat în cel mai mare eşec sindical post-decembrist. În lupta împotriva unui guvern care a luat cele mai dure măsuri împotriva bugetarilor, sau anumitor părţi dintre aceştia, sindicaliştii s-au transformat în nişte bieţi mieluşei. Fără a avea pretenţia că suntem deţinătorii adevărului absolut, toţi liderii sindicali pe care îi vedem pe la televizor ar trebui să îşi ia catrafusele şi să plece în…., vorba lui Mircea Badea. Şi asta nu pentru că nu s-a făcut grevă, poate că simplii membrii de sindicat ştiu mai bine ce e mai bine pentru ei, ci pentru că sindicaliştii s-au făcut de râs iar din acest moment orice guvern îi va trimite la plimbare când vor mai deschide gura. Indiferent de cât de hotărâţi şi de competenţi vor părea de acum încolo lideri gen Petcu, Hossu, Cornea, Nistor ş.a., şi nu credem că o să ne uimească vreodată din acest punct de vedere, aceştia nu vor mai putea să îşi îndeplinească mandatele şi, deci, doar demisia a rămas ca alternativă.
Cu siguranţă, cea mai jenantă situaţie s-a înregistrat în învăţământ, unde marea majoritate a cadrelor didactice s-a arătat brusc preocupată de elevi şi viitorul lor deşi sunt tot aceleaşi persoane care pentru un ban în plus condiţionează promovarea clasei cu prezenţa la meditaţii. E absolut stupefiant să vezi profesori, din păcate prea mulţi, care acum spun că se sacrifică pentru elevi dar care de ani de zile nu vin la şcoală decât să încaseze un salariu. Faptul că nu s-a făcut grevă în sistemul de învăţământ nu arată dragoste de meserie şi de copiii, acele lucruri trebuie dovedite zi de zi şi mai avem încă exemple, din fericire, că există asemenea cadre didactice, ci o ciudată complicitate, ne mulţumim cu puţin pentru că oricum suntem plătiţi prea bine în raport cu munca prestată. Ne-am întors practic la situaţia arhicunoscută din epoca comunistă-ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim!
Gorjul nu a făcut grevă cel puţin la nivelul sectorului de învăţământ şi începem să ne întrebăm cu ce trăiesc cadrele didactice. Dacă la medici şi personalul medical dacă nu curge pică, fără şpagă nu îţi răspund nici la bună ziua, dacă la funcţionarii de la ghişee orice hârtie are în spate şi o mică atenţie, la învăţământ lucrurile sunt cel puţin ciudate pentru că meditaţii nu fac decât o parte dintre dascăli. Ori salariile sunt prea bune, ori dascălii au venituri din alte surse, ori ceva nu este în regulă. Şi acel lucru în neregulă este dat de alegerile formale în care sunt puşi lideri sindicali învăţători sau profesori de sport, să nu se înţeleagă că am avea ceva cu aceste categorii sau că aceşti dascăli ar fi de rang inferior, dar uneori aceştia nu se pot impune nici în faţa unei femei de serviciu dar să fie urmaţi de mase. Rezultatul? Liderii respectivi au bombardat conducerile judeţene ale sindicatelor cu reclamaţii că ar fi fost supuşi unor presiuni inimaginabile ca să nu facă grevă. Aiurea în tamvai! Liderii respectivi nu au avut nici o problemă, au poate una că cineva a crezut că au valoare. Presiunile au existat cel mult în imaginaţia lor!
Eşecul revendicativ din domeniul bugetar credem că de această dată s-a datorat calităţii precare a liderului sindical de la nivel de unitate. Bugetarii, acuzaţi de toate cele în ultima perioadă deşi poate plătesc la buget mai mult decât „un neam de manivelă” care a auzit el că îi ţine, au nevoie de lideri mari în următoarea perioadă. Guvernanţii trebuie să înţeleagă că până şi patricienii romani au avut nevoie de plebei, dar România de bugetari!
umplutura! da un exemplu nominal !