Grădiniță nouă la Peștișani

Loading

O grădiniţă modernă va fi construită în comuna Peştişani. Aceasta va avea o capacitate de 54 de locuri iar investiția se ridică la circa 400 de mii de euro. 


„Investiţia are ca obiectiv realizarea unei construcţii destinate unei grădiniţe cu o capacitate de 54 de locuri cu posibilitatea configurării spaţial funcţionale cu două sau patru clase. Contractul a fost semnat în cadrul Axei prioritare 10 – Obiectivul Specific: 10.1. Creşterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului, apel dedicat învăţământului antepreşcolar şi preşcolar”, anunţă Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.

Cosmin Pigui, primarul din Comuna Peștișani a semnat deja contractul de finanţare cu o valoare totală de 2 milioane de lei.