În peisajul lăcaşelor de cult din Olteniei, printre bisericile şi mănăstirile declarate obiective cu valoare istorică, se numără şi Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Jiu (cartierul Vădeni). Aceasta a început să fie construită pe la 1700, fiind ctitoria marele Ban al Craiovei Cornea Brăiloiu şi a urmaşilor săi, respectiv fii acestuia, Dositei Monahul împreună cu fratele său Vasile desăvârşind ansamblul, prin realizarea picturilor murale ce decorează interiorul bisericii încheiate în anul 1733.
Prevăzută iniţial cu drugi puternici de lemn, aşezaţi în zid, care închideau porţile, precum şi cu o „tainiţă” situată sub clopotniţă, biserica, concepută mai degrabă ca o „fortăreaţă” – pentru refugiu în caz de primejdie – arată ingeniozitatea constructorilor în a crea populaţiei mijloace de a se feri din calea primejdiei turceşti, dar nu numai.
Construcţie în stil bizantin
Construcţia, în stilul tradiţiei bizantine, impresionează prin masivitate, înfăţişare severă, precum şi prin bogăţia picturii în frescă din interior, singulară, putem spune, în peisajul pictural al lăcaşelor de cult din Oltenia. Situată în apropierea casei lui Cornea Brăiloiu, ridicată şi aceasta la începutul secolului al XVIII-lea, „Biserica de zid cu patronajul Adormirea Maicei Domnului”, aşa cum apare denumită în actul de donaţie emis în anul 1902 de către Maria Pleniceanu, este declarată monument istoric, fiind inclusă pe lista monumentelor istorice (cod GJ-II-m-A-09185.02), reprezentând o construcţie extrem de interesantă din punctul de vedere al istoriei arhitecturii şi artei eclesiastice româneşti.
Biserica este ridicată din cărămidă, fiind un edificiu de plan dreptunghiular, încheiat în partea de răsărit cu o absidă semicirculară. În interior biserica prezintă împărţirea caracteristică, respectiv absida altarului, naos, pronaos, în partea vestică fiind încheiată cu un pridvor deschis.
În ceea ce priveşte dispoziţia arhitecturală, biserica, de formă dreptunghiulară, are un aspect general solid, cu o volumetrie echilibrată, având o singură turlă, deasupra pronaosului cu funcţia de clopotniţă. „Peste pronaos se înalţă clopotniţa (creaţiune a lui Matei Basarab), masivă, pătrată în plan şi cu câte două deschideri arcuite pe fiecare faţă. Între pronaos şi camera clopotelor se găseşte o încăpere intermediară boltită, probabil o ascunzătoare luminară printr-o singură fereastră mică pe latura dinspre miazăzi; o scară ascunsă în zidul dinspre miazănoapte pune în comunicaţie pronaosul cu camera clopotelor şi cu ascunzătoarea.” (N. Ghika-Budeşti, Evoluţia arhitecturii în Muntenia, vol. IV, 1936, p. 63)
Grosimea zidurilor variază de la zonă la zonă. Zidul de vest al pronaosului are cca. 100 cm, cel de nord al pronaosului cca. 230 cm, iar celelalte ziduri ale bisericii de cca. 90 cm. Suportul picturii este alcătuit dintr-un singur strat, respectiv stratul de intonaco (compus din var, câlţi şi paie), aplicat direct pe zid.
Pictura este executată în tehnica „a fresco” într-un stil de influenţă bizantină. În urma examinării optice, s-a constatat că pigmenţii folosiţi sunt: alb de var, ocru, ocru roşu, miniu de plumb, verde de pământ, negru de cărbune de lemn. Pigmenţii au fost aşternuţi în timpul optim pe suprafaţa mortarului de frescă ceea ce a dat trăinicie în timpul picturii.
În curtea bisericii se află şi cavoul familiei Pleniceanu, a cărui construcţie a început în anul 1902. Aici sunt înmormântaţi, fără nume, după propria dorinţă, Maria şi Dimitrie D. Pleniceanu.
În decursul timpului biserica a avut de suferit de pe urma turcilor în urma campaniilor militare întreprinse în anul 1788 împotriva austriecilor şi de asemenea, în timpul Primului Război Mondial (frontul de lupte interne situat în apropiere a adus prejudicii bisericii, ca rezultat al bombardamentelor).
Meritele familiei Pleniceanu
Un merit deosebit l-a avut familia Pleniceanu care a avut grijă de această biserică acoperind-o cu tablă de fier în anul 1890, iar în anul 1912 cu olane de lut ars. În acelaşi an au fost înlocuite ancadramentele ferestrelor precum şi pisania de piatră. Sub îngrijirea Comisiei Monumentelor Istorice, a fost restaurată şi pictura murală, monumentul fiind adus la forma sa iniţială.
În anul 1912, la Şcoala de Meserii din Vădeni, s-a realizat şi gardul care împrejmuieşte astăzi biserica şi acesta cu valoare istorică.
În anii 1931-1947, 1955 şi 1969 s-au efectuat reparaţii la acoperiş (învelit cu şiţă de brad, conform viziunii de atunci a celor de la Monumente) şi zidărie.
După 1991, strădaniile actualului preot al parohiei Vădeni, Doru Drăghici, s-au concretizat prin recondiţionarea faţadei exterioare, realizarea unui nou acoperiş de tablă, porţionarea drumului de acces către biserică, prin betonare, în lungime totală de 170 metri, renovarea cavoului familiei Pleniceanu, aflat într-o nepermisă degradare, precum şi restaurarea şi conservarea picturii murale din interior.
Aşa cum aminteam mai sus, dată fiind textura picturală deosebit de complexă (în stilul tradiţiei bizantine), cu numeroase scene liturgice, figuri şi fizionomii de îngeri şi sfinţi, medalioane în care sunt reprezentaţi sfinţi episcopi şi ierarhi, precum şi numeroase motive decorative ce conţin elemente geometrice şi floral-vegetale caracteristice stilului brâncovenesc, respectiv viţa de vie, vrejul şi floarea de acant, restaurarea a necesitat un personal format din specialişti avizaţi de Ministerul Cultelor şi Patrimoniului Cultural.
Târnosirea sfintei biserici, după finalizarea lucrările de restaurare şi conservare a picturii murale, s-a săvârşit în anul 2007 în prezenţa Î.P.S. Irineu şi a unui numeros sobor de preoţi.
O nouă lumină a îmbrăcat de la acea dată feţele hieratice şi pline de căldură a sfintelor personajele ce împodobesc interiorul celei mai vechi „biserici de zid a Jiului de Sus”. Merită aşadar să treceţi pragul acestui lăcaş de cult, cu o importantă valoare istorică.
Nicolae Pătraşcu
