În această săptămână, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Gorj s-a desfășurat activitatea de jurizare, pentru faza județeană, a concursului organizat de Biroul Siguranța Școlară, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj,, cu titlul ,,Prevenirea violenței psihologice(bullying)”, în rândul elevilor de gimnaziu, de la nivelul a patru unități de învățământ preuniversitar, de pe raza județului Gorj.
Competiția este parte a Proiectul pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar, elaborat de Direcția Siguranța Școlară, din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române, care se derulează la nivel național, pe parcursul semestrului al II-lea al anului de învățământ 2021-2022.
Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Gorj, a inclus în acest proiect Liceul cu Program Sportiv Târgu-Jiu, Școala Gimnazială Bălești (structură a Școlii Gimnaziale ”Antonie Mogoș”), Școala Gimnazială ,,Constantin Săvoiu” Târgu-Jiu și Școala Gimnazială Nr. 1 Motru.
Elevii și-au pus imaginația și creativitatea la încercare, concurând pentru a transmite, printr-un afiș și un clip video, cel mai potrivit mesaj de prevenire a violenței psihologice în școli.
Instituțiile partenere din cadrul proiectului au desemnat ca fiind câștigătoare, Școala Gimnazială ,,Constantin Săvoiu”, din municipiul Târgu-Jiu, urmând ca materialele elaborate de elevii acestei instituții de învățământ să fie înscrise și să participe la etapa națională, al cărei câștigător va fi desemnat la data de 25 martie 2022, cu ocazia Zilei Poliției Române.
Până la sfârșitul anului școlar 2021-2022, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară vor continua să desfășoare activități informativ-preventive în unitățile de învățământ preuniversitar, având drept obiectiv prevenirea și combaterea oricăror forme de violență fizică sau psihologică.
Singura școală rurală din proiect, Școala Gimnazială Bălești a beneficiat de o atenție specială din partea organizatorilor. Toți elevii participant au primit diplome, cărți și bani oferiți de familia comisarului de poliție Cosmin Nicolae Militaru, fost elev al școlii.