AUTOR: Jurist, Ion M Ungureanu-Țicleni
Deși localitățile vecine: Floreșteni, Crețești, Măceșu, Brătuia cu cele 4 sate ale sale, Purcaru și altele, tot zone de dealuri, comuna Rășina a fost supusă colectivizării forțate, în august 1950, când a fost înființată Gospodăria Agricolă Colectivă ”Drum Nou”(Rășina), după o revoltă puternică a sătenilor, unii dintre ei fiind arestaţi, alţii, hăituiţi şi urmăriţi de organele de represiune ale timpului, au luat calea codrului, ascunzându-se timp de aproape un an de zile.
În acel g.a.c. au intrat 39 de familii, din care, fără pământ 3, săraci 30, mijlocași 15. La acea vreme, comuna Rășina avea un total de 393 familii, dintre care 333 săraci, 57 mijlocași, iar 3 categorisite chiaburi. De reținut că, până la 5 ha proprietate, erau considerați mijlocași și chiaburi cei care depășeau 5 ha, deși gradul de fertilitate al solului era IV. Totalul de locuitori ai comunei Rășina era de 1615. Țiclenii (împreună cu Tunșii) erau comună separată. G.A.C. ”Drum Nou” , la înființare, era sub patronajul ”Sovrom” Bâlteni. Sovrom Țicleni s-a înființat în 1954, adică, Schela de Extracție Țicleni.
La școală era obligatorie învățarea și interpretarea cântecului coral ”- Hai să facem o gospodărie și la noi în sat !”. Îmi amintesc primele versuri de când trecusem în clasa a V-a: ”Hai să facem, facem, o gospodărie, o gospodărie și la noi în sat…..”.
Pentru a intensifica propaganda colectivizării, mai marii regiunii l-au inclus într-o delegație ce a întreprins o vizită în U.R.S.S. să vadă unele colhozuri și pe colectivistul de la Rășina, Nuțu Bodislav, un om simplu, sărac, mărunțel de statură, căruia au trebuit să-i procure o ținută mai decentă. La sosire se așteptau ca Nuțu să vorbească despre ce a văzut, dar cum el nu prea era vorbăreț, încercau unii să-l ajute, să-l completeze. El le replica: ” – Da ce bă, tu ai fost acolo sau eu ”!.
Iată câteva documente privind înființarea G.A.C. ”Drum Nou Rășina”:
Iată situaţia Gospodăriei Agricole Colective, imediat după înfiinţare:
Amintesc faptul că, după instaurarea regimului de la 6 martie 1945, a fost promulgată Legea nr. 345 din 2 mai 1945 pentru reprimirea speculei ilicite şi a sabotajului economic, rectificată la 6 iunie 1945, care a constituit mijloc de intimidare a oricărei forme de opoziție, condamnările fiind foarte rapide, cu mari fisuri, voite, în privința dreptului de apărare.
O altă formă de împiedicare a oricărei forme de opoziție a constituit-o deportarea în Bărăgan a multor familii considerate înstărite la acea vreme. Familiile considerate înstărite, din localitatea noastră, au fost dislocate din casele lor, pur și simplu dați afară din casele lor, ca Maria Porojnicu, Constantin Mișoi Ungureanu, Damian Ungureanu, Tudose Ungureanu, Dragomir Trocan. În casa lui Aurică și Maria Porojnicu a fost stabilit sediul gospodăriei colective. În casa lui Constantin Mișoi Ungureanu și-a mutat sediul Primăria comunei Țicleni și o parte a școlii gimnaziale, iar în casa lui Damian Ungureanu o parte a școlii gimnaziale și miliția, după ce a fost mutată de la Dragomir Trocan, în locul ei stabilindu-se cooperația de consum. Un exemplu grăitor în această privință era și trimiterea în judecată cu ”inculparea pentru tutun”, de care a avut parte și tatăl meu, cum se poate observa prin lecturarea citației ce o prezint.
După cum am amintit, mai înainte, sediul G.A.C. a fost stabilit în casa lui Aurică și Maria Porojnicu, continuând până la desființare, după 1989. Aurică Porojnicu a fost primul posesor de automobil din Gorj. El a decedat în 1934. Soția sa, Maria, a fost scoasă din casă la înființarea g.a.c.
Nu au lipsit violențele, arestările, urmăririle, etc. Printre cei arestați s-a numărat și Tunaru Anghel, Gogonea Grigore zis Ungureanu lui Dină, Zgăbaia Polina, Uscătescu zis Brătuianu, Șofei Ion(al Coanței), Lumezeanu Ghilă și alții, iar Ciurea Floarea a fost urmărită un an de zile, fără a se reuși prinderea ei, fiind fugită prin păduri. A fost în pericol de a fi prinsă de mai multe ori. Două acțiuni au fost cele mai palpitante. Odată, noaptea, venind urmăritorii la domiciliu, când autoturismul lor(”mașina neagră”) a oprit la poartă cu farurile aprinse, a reușit să se urce în dudul de la poartă, dar nu a fost observată și astfel a scăpat. Altă dată, fiind văzută în casă de către urmăritori, aceștia au dat buzna după ea, însă ea a reușit ca prin chepengul de la o cameră, care comunica cu beciul casei, să se strecoare, luând drumul pădurii. Au rămas nedumeriți de o așa dispariție rapidă. Au fost și alte nenumărate cazuri de urmărire, la rude sau cunoscuți. Și familia noastră era pusă sub observație, bănuindu-se că s-ar ascunde la noi, lucru de care era și ea conștientă, din care cauză evita a veni la noi. A venit într-un singur miez de noapte, plângând, spunându-i mamei mele, adică sorei sale, că nu s-a spălat pe cap de 4 luni și a rugat-o să încălzească apă în acest scop. De atunci nu a mai dat pe la noi până la încetarea urmăririi, când cei arestați au fost puși în libertate, la presiunea internațională. Țăranii au opus rezistență, că abia achitaseră, cu câțiva ani mai înainte, împrumuturile ce le făcuseră la bănci, ca să cumpere pământul de ”La Pogoane”, de la Șomăneasca. Ba mai mult, ei reproșau părinților că nu i-au mai lăsat să urmeze școala, rămânând analfabeți, trimițându-i cu vitele și la muncile câmpului, ca să poată achita ratele. Gogonea Grigore se confesa urmașilor săi că a suferit foarte mult pentru pământul său și ar fi păcat ca ei să înstrăineze vreun deget din ce a apărat el cu prețul vieții.
Arestat a fost și Tunaru Angheluță, timp de 8 luni, un om de frunte al satului.
Gogonea Grigore, născut în anul 1924, a stat ascuns o perioadă, în scorbura unui copac mare, găunos, dar era mereru urmărit, familia sa era mereru interogată și în cele din urmă, tatăl său l-a sfătuit să se predea, că poate se vor domoli lucrurile. S-a predat de bună voie, dar a suferit mereu torturi în cele 8 luni de pușcărie, când era în floarea vârstei. Torționarii îl băteau, zicând că îl ”satură ei de pământ”. Își amintea că odată l-au bătut cu o scândură, numărând el până la 21 de lovituri, în șold, că după aceea a leșinat și nu mai știe nimic din acel moment. S-a trezit la spital la Tg.Jiu, fiind cunoscut, tratat și salvat de către doctorul Nicolae Hasnaș. Hasnaș l-a recunoscut, zicând: ” – Ăsta e copilul lui nenea Dină Gogonea.” De multe ori, doctorul Hasnaș venea la Rășina, participând și la câte o vânătoare și avea mulți prieteni în localitate, făcând și o importantă donație de bani pentru construirea bisericii de la Țicleni.
Șofei Ion(al Coanței) a fost arestat timp de 8 luni, la Tg.Jiu, pe motivul că la măsurătorile pământului din Câmpul Cioienii, i-a zis celui care avea ”capra de măsurat”, să-i lase pământul. El fusese și pe front, din aprilie 1943 până în 1945, cu regimentul 92.
Încercările de colectivizare a satelor Țicleni și Tunși au persistat din partea autorităților și după înființarea G.A.C. Rășina, prin reprimări și condamnări de cetățeni. Astfel, Constantin Iancu Ţicleanu, luptător pentru înfăptuirea României Mari, a fost o bună perioadă concentrat şi în Al Doilea Război Mondial. Pentru că a fost un om al dreptăţii a avut de suferit, ulterior, un adevărat calvar. Unii rău voitori l-au etichetat ca duşman al poporului, minţind că ar fi determinat pe cetăţeni să nu se înscrie în întovărăşire, prin anul 1957 – 1958. I s-a intentat un proces, a fost arestat, fiind condamnat la 10 ani închisoare, cu confiscarea averii, pentru „uneltire contra orânduirii sociale”, printr-o hotărîre a Tribunalului Militar Craiova, din 30 decembrie 1958. A fost încarcerat la mai multe penitenciare din ţară, inclusiv Galaţi. După un îndelungat recurs în supraveghere este pus în libertate şi îşi redobândeşte averea ce-i fusese confiscată. A avut 6 copii, dintre care unul a murit pe front în Al Doilea Război Mondial.
Colectivizarea generalizată pe țară
Satele Țicleni și Tunși au fost obligate să înființeze întovărășiri în 1958, ca în 1962 să fie înglobate, obligatoriu, în G.A.C.- ”Drum Nou”, când colectivizarea a fost generalizată pe țară.
Și părinții mei au fost nevoiți să se înscrie în c.a.p. în 1962, după ce mai întâi fuseseră înscriși în întovărășire. Au predat pământul, plugul, carul și un bou ce fusese crescut ca un copil, de când era vițeluș. A fost pus la un atelaj alături de alt bou de la colectivă și când, pe șosea, ajungea în dreptul casei, ar fi intrat în curte cu întreg atelajul, dar conductorul atelajului îl lovea drastic cu păleața să continue drumul, situație care ne provoca plânsul și durerea că un animal nevorbitor refuza dezrădăcinarea de locul în care a crescut.
Ulterior, termenul de gospodărie agricolă colectivă a fost înlocuit de către Ion Gheorghe Maurer cu acela de coooperativă agricolă de producție (c.a.p.), pentru că primul semăna prea mult cu ”hozrasciotul” și colhozul rusesc.
La Consfătuirea de la Constanța, unde Gheorghe Gheorghiu-Dej a lansat sitagma că ”socialismul a învins definitiv la sate”, delegat din partea G.A.C. Rășina, a participat un cetățean de frunte al localității, Nicolae Șofei, care a fost înscăunat ca președinte, urmare unor presiuni accentuate ale autorităților de atunci.
Îmi aduc aminte că, prin 1951, când în câmpul Cioienii a fost secerat grâul, manual, de către femei, cu secerile, noi elevii am fost chemați de acasă, din vacanță, la strânsul spicelor și cu spicele strânse s-a încherbat o cârstață(cârstața având în jur de 15-20 snopi). Nu existau utilaje de recoltat grâu, la noi. Strânsul spicelor era la acea vreme o obligație pionierească. Tot o obligație a tineretului era și distrugerea cuiburilor de ciori.
Munca se făcea cu brațele, mecanizarea lipsind cu desăvârșire la înființare. Tractoare au fost aduse după câțiva ani. Au fost obținute câteva secerători tractate de boi. Treieratul, la început, era asigurat de o batoză pusă în mișcare de un motor cu aburi(vapor), ce fusese naționalizate de la boieri. Mai târziu, vaporul cu aburi a fost înlocuit de tractor cu volantă, de la care pleca spre batoză cureaua de transmisie, la volanta batozei. Mecanizarea a evoluat destul de încet, dar și în mod rudimentar.
Primele combine
Primele combine de recoltare a păioaselor erau de o capacitate mică, prevăzute cu o platformă în partea superioară unde trebuia să stea cineva cocoțat acolo, în general copii mai agili, pentru a ține sacul să se umple în timpul mersului utilajului, lipsind securitatea muncii, că a fost un eveniment, la noi, când o fată, care îndeplinea acest rol, a fost aruncată de o creangă a unui pom răzleț, din lan, căderea provocându-i fracturarea mânii. Abia în 1975 a fost adusă o combină C12, cam obosită, de la unitatea județeană de organizare a pajiștilor, utilaj considerat atunci ca ultimul răcnet, să contribuie la recoltat, alături de celelalte vechi despre care am amintit mai înainte. Aspectul de mastodont, nemaivăzut la noi, aduna mulți curioși să o vadă lucrând. Conductorul combinei respective, văzând această curiozitate, îi invita pe mulți colectiviști pe platforma din față, mândrindu-se și el. Dar, la manevră de întoarcere, când a mers în marșarier în lanul de grâu de lângă Rampa ”Monchim”, a proptit-o cu spatele într-un stâlp electric de înaltă tensiune și era cât pe aci să se producă o catastrofă. În cele din urmă, dusă la garajul Schelei de petrol, avaria utilajului a fost rezolvată. Dar nu a fost singurul ghinion. Aceeași combină destul de obosită, chiar și după reparația făcută, în timp ce se deplasa spre alt lan de grâu și când alături de tractorist se mai urcaseră patru femei între care și șefa de brigadă, în urma survenirii unei defecțiuni la sistemul de frânare cât și la cel hidraulic de la sistemul de direcție, într- pantă, combina a luat-o la vale, răsturnându-se în obârșia unui torent, soldându-se cu rănirea femeilor, dintre care una s-a ales cu mâna fracturată.
Muncă „voluntară”
La culesul porumbului sau strugurilor din cele 27 ha vie din punctul Felteru erau mobilizați elevii de la școala generală și de la liceul din localitate, împreună cu cadrele didactice. Transportul lor se făcea cu autocamionul unității agricole, cu elevii în picioare. O mare spaimă a produs răsturnarea autocamionului cu copiii, în punctul Șesul Stancului pe șosea perfect orizontală, cauza fiind balansul greutății umane din timpul mersului. Nu au fost răniți, întrucât, din noroc, viteza de deplasare a fost foarte mică, iar șoferul Cocioabă Costică a fost foarte atent la oglinda retrovizoare.
Primul autocamion al c.a.p. Țicleni-Rășina a fost procurat prin anul 1970.
În 1975, c.a.p. de la Rășina -Țicleni, care și-a păstrat denumirea dată în 1950, era structurată pe 4 brigăzi de câmp, o brigadă zootehnică și una horticolă.
Zootehnia
Zootehnia era inițial dispersată pe raza localității, cu vaci indigene. O parte se afla la brigada de la Tunși, o parte la brigada de la Țicleni în vecinătatea Valeriei Țicleanu(brigada a II-a), o parte vis a vis de Ana Cimpoieru(brigada a III-a) și o mare parte între Rășina și Gura Lumezii(la brigada a IV-a), unde ulterior s-au construit grajdurile modernizate și sediul fermei zootehnice. Vara, vacile erau duse la taberele de la Sora și Lumedia.
În toamna anului 1975, când s-a anunțat telefonic de la județ, că urmează o înrăutățire a vremii, din câte rețin – 20 octombrie – s-a dat ordin ca toate vacile de la taberele de vară să fie aduse la adăposturile de la brigăzi. Când îngrijitorii au mânat efectivul de animale să treacă dealul ”Viezure” de pe drumul ce vine de la Sterpoaia, vițeii ce se născuseră la tabăra de vară au refuzat să treacă dealul și s-au împăștiat prin pădure și ogașe, fiind o mare parte găsiți înghețați.
Iarna era destul de greoaie aducerea furajelor, vacile slăbeau foarte mult și mortalitatea era ridicată. Circula o zicală, precum că vacile stau în grajd ca și cărțile într-o bibliotecă.
Dacă scoți o carte, celelalte se răstoarnă. O parte din vaci erau foarte greu de ridicat și de pus pe picoarele lor. Cineva povestea despre paznicul de noapte, Ispas Dinel, că venind niște activiști de la județ și găsind niște vaci care refuzau a se ridica pe picioare, fiind foarte slabe, i-au făcut morală, au început să ridice de ele dar în zadar. Ispas Dinel se amuza, mai ales că cei din jur nu-i acordau mare importanță, și îl și admonestaseră. La un moment dat le-a zis că el le poate ridica singur, dar cu o condiție: să-i aducă o sticlă cu coniac. I s-a promis coniacul, dar el le-a zis că vrea mai întâi să primească coniacul. În cele din urmă i s-a adus coniacul promis. Aducătorii coniacului așteptau miracolul. După o pauză de așteptare, Dinel a luat o cârpă, a înmuiat-o în puțină motorină, a aprins-o și se apropia amenințător cu făclia spre vaca aflată la pământ, ca în cele din urmă să se pună singură pe picioare. Și așa le-a pus pe toate celelalte pe picioare. Coniacul a avut efect.
Organele de conducere ale județului Gorj au hotărît să modernizeze o brigadă zootehnică, model, pe județ. Și s-au decis asupra celei de la Țicleni, unde ”petrolul era în floare”, și nici nu putea fi realizată fără sprijinul petrolului. Director al Schelei de petrol Țicleni era D-l Ing. Victor Murea, care era și membru al Comitetului județean. A primit ”sarcină de partid”. Circula și o zicală, că ”dacă e sarcină de partid, stai și cu fundul gol chiar pe ariciul nebărbierit”.
În acest sens, primarul orașului Țicleni, directorul Murea și președintele c.a.p., Constantin Moroșanu, zidarul Titu Filipecu, s-au deplasat la ferma zootehnică a I.A.S. Bibești să vadă grajdurile modernizate, făcând rost și de un proiect tip de grajd modernizat(cu adăpători automatizate, racleți pentru evacuarea dejecțiilor, mulgători automate, etc). În drum spre Bibești, trecând prin satul Vidin, un stol de gâște, în zbor, au aterizat pe parbrizul autoturismului. Parbrizul s-a spart. Nu știu dacă a fost semn bun sau semn rău. Călătoria a continuat și fără parbriz.
Venind la Țicleni, au fost stabilite amplasamentele grajdurilor ce urmau a fi realizate, fondurile bănești fiind asigurate de către Banca Agricolă Gorj. Au fost mobilizate forțe de la schela de petrol, echipa de constructori condusă de către meșterul Titu Filipescu și s-au construit primele două grajduri cât și maternitatea de viței. Iată deci, încă o dovadă de necontestat, că agricultura fără jutor, dacă nu din partea statului, măcar a unor sponsori, devine o ruină.
S-au importat vaci ”brună de Austria”, fiind trimis în acea țară, inginerul Constantin Oprițoiu, care era șeful fermei zoo. Fiind aduse în noile grajduri modernizate, vacile s-au acomodat repede, dar necesitau îngrijire permanentă și mai ales hrănire la grajd. Erau vaci pentru carne, că un vițel, la un an, trecea de 400 kg.
S-a hotărît să se construiască încă un grajd de o capacitate și mai mare, care s-a și realizat, tot de către cei care le construiseră și pe primele. La intrare în fermă a fost instituit filtrul sanitar obligatoriu.
La această zootehnie se lucra non stop. Vara se muncea enorm pentru pregătirea bazei furajere, necesară tot anul. Vacile de import nu s-au scos niciodată la pășune. Un fost prim vice de la județ, care se pretindea că le știe pe toate, m-a sculat în picioare, la o instruire, că de ce nu scoatem vacile de import la pășune. I-am răspuns că nu știu să pască. „A indicat” să le punem ochelari verzi. S-a înfuriat degeaba, pentru că acestea trebuiau să fie numai în stabulație.
Fiind fermă elită pe județ, aici aveau loc schimburi de experiență cu primarii, fermierii și președinții de c.a.p.-uri din județ, veneau tot felul de inspecții, chiar de la Ministerul Agriculturii.
A fost pus la punct serviciul veterinar necesar pentru fermă, că multe vaci, datorită faptului că vițeii intrauterini erau foarte mari, de multe ori s-a trecut chirurgical la operații de cezariană, toate reușite, de către doctorii Șoșoi Aristotel și Juscu Ion.
Cum îngrijitorii de la zootehnie lucrau fără a lua liber sau concediu, se revoltau, în special în zilele de Paști și de Crăciun, nemaivenind la fermă, iar rolul îngrijitorilor erau nevoiți să-l ia președintele c.a.p.- ului împreună cu aparatul administrativ. Și acest lucru se întîmpla în fiecare an. Conducerea c.a.p. era speriată de pățaniile multor agricultori care au înfundat pușcăria pentru pagube produse prin neîngrijirea animalelor, sau nerespectarea ”indicațiilor” de la centru. Spre exemplu, mi-a relatat un prieten, procuror de la Craiova, că aveau în arest, de două săptămâni, un inginer agronom, din ordinul lui Ion Dincă, cunoscut și sub numele de ”Ion te leagă”. Arestarea a dispus-o întâlnind un tractor cu două remorci încărcate cu porumb verde, cultura a II-a (semănat după seceratul grâului), care trebuiau să-l ducă pentru însilozare. Cum Ceaușescu dăduse dispoziție ca porumbul cultura a II-a să aștepte creșterea și coacerea, să fie recoltat în știuleți, Ion Dincă l-a considerat pe inginer ca sabotor, deși acesta avea garanția că, potrivit planului său de cultura, avea posibilitatea să realizeze producția de porumb planificată și dorea să asigure și necesarul de furaje sectorului zootehnic. Inginerii agronomi nu erau lăsați să-și organizeze planificarea culturilor și trebuiau să se conformeze ”indicațiilor”.
ANA GÂLII DE LA RĂȘINA CREATOARE ȘI INTERPRETĂ DE FOLCLOR…..SOCIALIST
Unele stări de lucruri din c.a.p. Țicleni au inspirat-o pe îngrijitoarea de la viței, Ana Filipescu să compună un cântec , pe care îl fredona printre viței. Cineva l-a informat pe directorul schelei, Ing. Victor Murea, care a venit la zootehnie și a pus-o să-l cânte. Ascultând-o, a chemat șoferul pe care l-a trimis după Mitiță Dungă să vină cu orga să o acompanieze pe Ana Filipescu și a înregistrat-o pe casetă audio, cu un castofon adus de către petroliștii care lucraseră în Algeria.
În cele ce urmează voi reda și versurile cântecului, așa cum e rostit de către interpreta care l-a și creat.
Mama Anei Filipescu avea, în acte, prenumele de Bălașa, ca al mamei bunicului său Grigore C Ungureanu, zis Godoreci și era poreclită ”Gâlea”.
Ana Filipescu(1921 – 2001), împreună cu soțul său Dumitru Filipescu au crescut 5 băieți, toți oameni cinstiți și la locul lor, care s-au bucurat și se bucură de aprecierile celor din jur. A avut 11 nepoți, printre care și medicul cardiolog Narcis Filipescu. După mărturisirile fiilor săi, Ana nu a avut nici o zi de școală, dar avea o memorie fantastică. Memora și reproducea, întocmai, cântecele și poveștile auzite. Știa să citească literele mari de tipar. Era neîntrecută la muncile casnice, gospodărești și agricole. Știa să mânuiască toate uneltele agricole, inclusiv coasa. Prelucra lâna și cânepa, asigurând îmbrăcămintea copiilor. Cum îndrăgea cântecul, era invitată și nelipsită de la șezători, clăci sau petreceri, dezmierdând auditoriul cu cântecele de dor, de cătănie, de jale și poveștile ce le memorase. A lucrat la muncile câmpului la c.a.p., iar apoi la crescătoria de viței a fermei zoootehnice, dezmierdând vițeii ca pe niște copii, cântând printre ei, fiecăruia dându-i un nume, că îți era mai mare dragul să o ascuți, cum îi striga pe numele de ea stabilit, vițeii întorcând capul, când o auzeau.
De multe ori, când venea în vizită primul secretar al județului, la ea poposea, să o asculte, fiind o prețioasă delectare pentru el, mai ales că ”păruiala politică a vremii” era destul de dură. Circula o zicală, în folclorul politic al vremii, că lignitul din Gorj are cea mai mare putere calorică în România, că a prăjit 3 prim secretari, iar al patrulea e pe grătar. Asta se petrecea prin 1980, în timpul primului secretat Nicolae Gavrilescu. Anterior fusese ambasadorul României în S.U.A. și China. Jurnalul său de zi era scris în 4 – 5 culori, că arăta ca o sorcovă. La înființarea județului Gorj a fost Gheorghe Paloș, a urmat, Ion Negrea, iar ”după 2 luni și 11 zile”, Constantin Băbălău, apoi, al patrulea fiind Nicolae Gavrilescu.
Versurile cântecului sunt următoarele:
”Ai dracului mai sunt Țiclenii,
S-au aliat cu ”iustrenii”,
C-au făcut grajduri frumoase
Și au adus vaci de-ale grase.
Într-un răsărit de soare,
Dimineața pe răcoare,
Moroșanu tot striga
Și din mână pălăia:
” -Fetelor de la viței,
Uitați-vă–n ochii mei
Și veniți de dimineață,
Să facem o țâră față/bis
Hai să mulgem vacile,
C-au fugit muierile
Ș-au părăsit vacile”/bis.
Și în grajd cine era ?,
Doctorul cu lopata,
Și Ana contabila,
Mătura cu mătura
Moroșanu cu banda,
După inginer striga:
”- Vino domne inginer,
Mai apasă pe ”boton”,
Nu merge banda ca ieri”/bis
Rodica și cu Mina
Îi mestacau balega,
Să nu se–nfunde banda/bis
Și Ana de la viței
Sta cu grebla printre ei.
Câți președinți am avut,
Grajduri bune n-au făcut,
Să trăiască Moroșanu
Și tot județul al mare
Și domnu Murea, hamalul/bis
Să trăiască domnu Murea,
Că el a făcut minunea,
Vin miniștrii cu mașina,
Să vadă și ei minunea,
Făcută de domnu Murea/bis,
Că Murea de nu era,
Nici un grajd nu se făcea
C-a muncit cu zi cu noapte,
Să facă grajduri la toate
Și la porci și la viței,
De n-are nimeni ca ei.
C-a luat sudorii din schelă,
Și au sudat mii de fiare,
C-au băgat mașinile,
Oamenii cu mâinile,
Să facă grajdurile/bis
Să trăiască domnu Murea,
Că el a pricopsit lumea.
De când-i schela–n Țicleni,
Oamenii sunt toți boieri,
Petrolul de nu era,
Nu știu lumea ce făcea.
Petrolu când s-o găti,
Nu știu Doamen ce-o mai fi,
N-o mai fi nici bani, nici pâine,
Ce-o mai fi Doamne pe lume?
Murea de când a plecat,
Doman în primire a luat,
Pe toate le-a aranjat/bis
Să vedeți minune mare,
Când s-o găti grajdu-ăl mare.
Primarul orașului,
Bogăția satului,
Vine pe la noi la grajd/bis
Vine cu vorbă domoală,
De te scoală de pe boală,
C-are bătaie de cap,
Cu toți proștii de prin sat
Și mai este și Andrei,
Dă la dracu pe femei,
Când vin buteliile,
Încaieră femeile,
Strigă vr-una, –
- D-ne vice !
Ia mașina și se duce
Și lasă muierile,
Să-și spargă capetele”.
Se știe că problema repartizării unei butelii și mai cu seamă obținerea, la schimb, a unei butelii încărcată cu gaz, erau lucruri rare. Odată pe lună veneau cca 30 – 40 butelii încărcate și se stabilise ca prioritatea să fie acordată tractoriștilor de la S.M.A., a căror muncă era destul de dură, iar ce rămânea nu putea satisface toate cerințele. Era asemănătoare cu situația benzinei, cozi interminabile, sau la pâinea cartelată.
În cele ce urmează, redau nominalizarea eroilor evocați în cântec:
- Moroșanu Constantin – președintele c.a.p.
- Ing. Victor Murea – Directorul Schelei Țicleni.
- Doctorul veterinar – Șoșoi Aristotel.
- Ana Mischie – contabil șef c.a.p.
- Ing. Constantin Oprițoiu – șeful fermei zoo.
- Trușcă Mina – contabil.
- Ana de la viței(Ana Filipescu, interpreta și autoarea cîntecului.
- Ing. Alexandru Doman, director schelă după plecarea directorului Murea.
- Primarul orașului(1974 – 1981) –Ion M Ungureanu, autorul prezentului material
- Andrei Șofei – viceprimar
- Bosneanu Rodica, tehnician veterinar
Drept dovadă, subsemnatul posed înregistrarea cântecului evocat mai sus. El rămâne o frescă și cronică în cuvinte, simple, sincere, rostite și cântate, ce ne amintește despre fapte reale, petrecute la Țicleni, în perioada anilor 1976 – 1981.
În decursul vieții mele, de până acum, m-am bucurat de multe aprecieri pozitive, inclusiv primirea titlului de cetățean de onoare al orașului Țicleni, dar cea mai mare distincție morală pe care am primit-o vreodată este cea acordată de către Ana Filipescu, în cântecul său, evocat mai înainte: ”…vine cu vorbă domoală/ De te scoate de pe boală /C-are bătaie de cap…. ”.
Din fostul patrimoniu al c.a.p. Țicleni nu mai supraviețuiște nimic astăzi, asemenea unui fost castel de nisip.
AUTOR: Jurist, Ion M Ungureanu-Țicleni
