Erasmus+, mai mult decât un program, o comunitate educațională  europeană în județul Gorj

Loading

Inspectoratul Școlar Județean Gorj marchează Ziua Europei printr-o serie de activități menite să  pună în evidență dimensiunea europeană a educației din învățământul gorjean.  Programul Erasmus+, considerat  cel mai de succes program al Uniunii Europene început în  anul 1987, se  concretizează la nivelul județului Gorj prin  implementarea a 57 de proiecte.

Sub girul inspectorului școlar general, prof. dr.  Marcela Mrejeru,  în colaborare cu  Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj, Centrul Europe Direct Gorj, Colegiul Național ,,Spiru Haret” Târgu – Jiu și Liceul Tehnologic ,,Constantin Brâncuși” Peștișani, a avut loc evenimentul de diseminare a proiectelor europene: ”Erasmus Go!”

Activitățile prilejuite de sărbătorirea  ,,Zilei Europei” s-au  adresat  atât unităților de învățământ care derulează proiecte Erasmus+ de tip: Educație Școlară și VET, dar și celor care își doresc să aibă experiența unor  astfel de proiecte.

Astfel, profesori coordonatori și elevi implicați în derularea acestora  de la CN ”Tudor Vladimirescu” Tg-Jiu, Școala Gimnazială ”Alexandru Ștefulescu” Tg-Jiu, Liceul Teoretic Novaci, Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu” Andreești, Liceul Tehnologic Mătăsari, Școala Gimnazială Crușeț, Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” Tg-Jiu, C. N. ”Spiru Haret” Tg-Jiu,  Liceul Tehnologic Baia de Fier și C.N. ”Ecaterina Teodoroiu” Tg-Jiu au prezentat exemple de bune practici în scrierea și derularea proiectelor școlare.

În deschiderea activității, doamna inspector școlar proiecte educaționale, profesor Teodora Dragotă, a prezentat un scurt istoric și impactul  programului Erasmus+ asupra celor ce derulează aceste proiecte. Doamna profesor  Popescu Dana Flaviola, de la CN ”Spiru Haret” Tg-Jiu a prezentat activitatea Erasmus+ de la această instituție. Doamna director a Bibliotecii Județene ”Christian Tell”, Angheluță Elena Mariana,  a scos în evidență implicarea instituției și a Centrului Europe Direct în activitatea europeană a comunității noastre.

Doamna profesor Adela Vlădoiu a oferit informații despre proiectele aflate in derulare la Centrul Școlar de Educație Incluzivă, dar și despre acțiunile ce vor avea loc cu ocazia evenimentului ,,Tg-Jiu- Capitala Tineretului din România 2023”.

 Simpozionului Județean ”Erasmus Go!” de la  Liceul Tehnologic ,,Constantin Brâncuși” Peștișani, adresat diseminării proiectelor VET, a adus împreună profesori de la instituții ce derulează astfel de proiecte. În deschiderea simpozionului, domnul subprefect prof. Mihai Istrate, a prezentat informații despre viitorul acestui program în urma recentei vizite de la Bruxelles, iar domnul primar Cosmin  Pigui a scos în evidență sprijinul Primăriei Peștișani în atragerea fondurilor europene și derulării proiectelor Erasmus+, exprimându-și dorința ca, pe viitor, comunitatea să găzduiască stagii de practică pentru elevii europeni.

Profesorii reprezentând unitățile școlare: Colegiul Tehnic ,,General Gheorghe Magheru” Târgu Jiu, Liceul Tehnologic ,,Constantin Brâncuși” Peștișani, Liceul Tehnologic Țicleni, Liceul Tehnologic Mătăsari, Liceul Tehnologic Nr. 2 Târgu Jiu, Liceul Teoretic Novaci, Liceul ,,Gheorghe Tătărescu” Rovinari, Liceul Tehnologic Motru, Liceul Tehnologic Bustuchin, Liceul Tehnologic Bâlteni, au împărtășit experiența stagiilor de practică VET, multe din aceste unități având deja acreditarea Erasmus+ în acest domeniu.

Diplome de onoare pentru întreaga activitate în implementarea  multor  proiecte europene au fost acordate doamnelor: prof. Rădescu Maria, prof. Teodorescu Constanța și prof. Iliescu Liliana Marinela.

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a avut, recent, o frumoasă reușită prin câștigarea la Concursul Național ”Made for Europe”, Bistrița 2023, competiție ce pune în valoare produsele obținute în cadrul proiectelor europene: Premiul III- elev Pătrulescu Vlad Alexandru CN T. Vladimirescu Tg-Jiu  și două  mențiuni- Coconețu Maria Raluca, Liceul Tehnologic Baia de Fier și  Popescu Ștefania, Colegiul Național Tudor Vladimirescu Târgu Jiu.

Evenimentul  „Erasmus Go!”,  aflat la a doua ediție, se dorește a  deveni unul anual, care să strângă, în viitor, din ce în ce mai mulți oameni frumoși în Marea Familie Erasmus+.