Despre standarde la marginea Europei

 100 total views

ANDREI-POPETEDe ceva timp în România a început din nou să curgă lapte și miere. Aceasta, cel puțin la nivelul declarațiilor celor care văd în creșterile înregistrate de finanțările UE în agricultura și dezvoltarea rurală din țara noastră, singurele sectoare de fapt în care Uniunea Europeană investește aici la marginea Europei (62% dintr-un total de 3,5 miliarde EUR), progresul României. Mai accesăm fonduri europene și pentru politică regională (34%), în timp ce pentru creștere și locuri de muncă se alocă doar 2%.
Ce se ascunde însă în spatele acestor cifre? La aderarea României în Uniunea Europeană au existat numeroase raţiuni geopolitice. Ne-am trezit apoi în opinci şi flămânzi într-o Europă care ne-a ridiculizat ori de câte ori a avut ocazia. Am plecat capul şi umili am mers mai departe. Teoretic problema era una simplă, dar privind lucrurile din altă perspectivă, mentalitatea nu s-a schimbat, iar nivelul de trai nu a crescut prea simţitor în ultimii ani. Şi toate acestea doar pentru că, în 23 de ani, nu am reuşit să ne aliniem noilor standarde.
Ca număr al populaţiei şi ca suprafaţă, România este, într-adevăr, a şaptea ţară din U.E. şi nu este de închipuit că, odată, ar putea ajunge şi a şaptea putere economică, lucru care i-ar conferi, fără discuţie, şi o mai mare putere de influenţă în cadrul Uniunii. Acest deziderat nu se va împlinii însă niciodată. Adevărul este că, de 23 de ani, România se află, de fapt, la periferia Europei, la aproape toate capitolele. Şi aici va rămâne pentru foarte mult timp.
La nivelul Uniunii Europene, ţara noastră nu a fost nicicând un bun exemplu, doar că este nevoie de noi acolo. România se împrumută astăzi în stânga şi dreapta, uitând probabil că orice împrumut trebuie restituit şi cu dobândă. Cei care se fac a nu pricepe cum stă această treabă, adică membrii fostelor guverne Boc, dar, se pare, şi membrii guvernelor Ponta, ne afundă în datorii pe care cu greu le vom putea onora, în ciuda declarațiilor optimiste.
După 23 de ani de democraţie prost înţeleasă, consecinţele sunt aşadar greu de suportat. S-au adaptat doar politicienii şi cei care au ştiut să facă afaceri cu statul. Restul încearcă din răsputeri să supravieţuiască. Veniturile populaţiei sunt însă rezultatul „perpetuării ineficienţei în economie”. Se afirma pertinent că pentru a tinde la statutul categoriei sociale de mijloc, ar trebui să avem salarii de 2.000 – 3.000  lei. Înţelegem deci, că în România, mai mult de două treimi din populaţie trăieşte la limita (sub)existenţei, putând doar să viseze la astfel de salarii. Dar cât suntem de săraci ştim așadar şi singuri, fără să mai arate Uniunea Europeană cu degetul.