Despre președintele pe care îl merităm

Loading

Cornel ŞomâcuSuntem la câteva zile de un vot crucial, momentul care va stabili cine ne va conduce în următorii cinci ani, asta pentru că fostul proiect USL a eșuat lamentabil și nu a modificat Constituția. Din acest punct de vedere, atât social-democrații cât și liberalii au rămas cu datorii față de românii care i-au votat în 2012. Despre foștii pedeliști trebuie să reținem faptul că ei nu au mai fost considerați acceptabili nici măcar de Traian Băsescu așa că mascarea lor sub umbrela liberală nu a fost tocmai un succes dar a salvat ce se mai putea salva. Nici noul proiect USL nu-l vedem viabil atât timp cât nu atrage un număr semnificativ de liberali în spatele lui Tăriceanu.
Pentru gorjeni alegerea este limpede, avem șansa de a da următorul președinte al României și aceasta nu va fi ratată după cum o arată sondajele și rezultatele din primul tur. La ce asistăm de câteva zile, o nemulțumire exagerată a unor cetățeni care au ales să trăiască în altă țară, nu va influența votul în mod semnificativ. Cei de afară sunt tot 1-2% indiferent de ce ne vor arăta televiziunile și, uneori, nu sunt deloc acei ambasadori pe care și i-ar dori România. În condițiile în care nu vedem programe iar dacă le-am vedea doar unul dintre candidați are și guvernarea ca să le poată pune în practică, sondajele actuale par să reflecte situația adevărată din societate. Unul dintre candidați și-a depășit deja condiția și doar printr-o uriașă manipulare-gen pericolul comunist sau fraudarea alegerilor, ambele folosite de Traian Băsescu cu mare succes-mai poate spera la victoria finală. ”Cetățenii” pe care i-am văzut pe străzi în aceste zile s-ar putea să rămână fără stipendiile părinților-singurii care mai lucrează în România-și nu vor influența decisiv votul. Cum la fel Ardealul nu va putea impune prea curând un președinte al tuturor românilor dacă dincolo de Carpați se gândește altceva.
Vor trece și aceste alegeri și ne va fi foarte greu să ne revenim după ele. Țara s-a fracturat în două și aici principala vină revine liberalilor care au ratat șansa de a-l impune pe Crin Antonescu președinte. Dacă Victor Ponta domină două treimi din țară și va pierde onorabil în Ardeal, poate cu excepția Sibiului, Johannis va pierde lamentabil în sud și est și nu îi garantează nimeni nici cartea maghiară. Presupunând că va aduna voturile necesare alegerii, nu va fi niciodată un președinte al tuturor românilor. Poate și de aici alegerea noastră trebuie făcută și cu mintea, nu doar cu inima!