De ce au trenat lucrările pe Calea Eroilor?

 66 total views

Cel puțin două probleme importante au dus la prelungirea termenului de implementare a proiectului de reabilitare a Căii Eroilor din Târgu Jiu, după cum a declarat primarul Marcel Romanescu, pentru Emi TV.

Potrivit acestuia, Aparegio a dat informații eronate despre rețelele pe care le au pe această stradă, iar proiectantul nu a prevăzut racorduri de utilități pentru locuințele arondate. Primarul mai spune că aceasta e singura lucrare întârziată din Târgu Jiu, iar întârzierea nu poate fi pusă pe seama constructorului, de aceea s-a luat decizia prelungirii termenului de execuție.

„Potrivit analizelor făcute, din 41 de lucrări din Târgu Jiu, 40 au fost finalizate la termen, respectându-se toate condițiile financiare și tehnice. Una singură, cea mai vizibilă, Calea Eroilor, nu a avut termenul respectat. Am luat decizia, la nivel de instituție, de a prelungi contractul, pentru că executantul ne dădea în judecată și ne câștiga. De exemplu, dacă Aparegio ți-a spus că are o conductă la 1,2 metri adâncime și ai găsit acea conductă la 800 de cm adâncime, deja e o mare problemă pentru executant. De asemenea, constructorul ne-a anunțat că poate termina lucrarea și mai devreme, dar, potrivit proiectului, niciunul dintre beneficiarii utilităților nu va fi racordat la conductele principale pe care trebuie să le introducă. Atunci a trebuit să blocăm lucrarea, pentru o perioadă de timp, pentru că au fost foarte multe nerealizări anterioare, în partea de proiectare și să rezolvăm și această problemă.”

Primarul spune, însă, că aceste probleme au fost depășite și că, în acest an, se va termina lucrarea de reabilitare a Căii Eroilor.