De-a strânsul curelei… de gât

Loading

aura-stoenescu1Mulţi dintre români se întreabă ce să facă până la finalul crizei, fără să rămână fără slujbă, casă, maşină sau celelalte obiecte pe care le-au agonisit de-a lungul vieţii. În nici un caz nu trebuie să stea cu mâinile în sân, sperând că-i va apăra LEGEA împotriva abuzurilor practicate de firmele de leasing, de bănci, sau de guvernanţi. Dimpotrivă, LEGEA despre care vorbim şi care ar trebui să stabilească regulile de convieţuire într-o ţară, la noi, în România, apără interese meschine. LEGEA permite firmelor de leasing să pună românilor sula-n coastă, pentru că au acceptat să semneze un contract cu clauze abuzive, permite băncilor să le vândă casele ipotecate mult sub preţul pieţii şi chiar obiectele din case. LEGEA permite guvernanţilor să ia banii din conturile firmelor, dacă nu şi-au plătit taxele, chiar dacă acestea rămân cu salariaţii neplătiţi, ca să-şi ia salariile la zi dumnealor, guvernanţii. Tot LEGEA este cea care permite ca anumite funcţionarii plătiţi din bani publici să primească salarii chiar de 100 de ori mai mari decât salariul minim pe economie. Iar dacă cineva se revoltă şi ia parul, văzând cum se lăfăie ăia care au făcut LEGEA, în timp ce românul de rând se tăvăleşte-n chinuri, e legat fedeleş şi dus la puşcărie, pentru că a încălcat LEGEA.
Păi, oameni buni, nu cumva românilor le-a scăpat ceva? Nu cumva democraţia din România a scăpat de sub control? Degeaba avem posibilitatea să ne alegem conducătorii, dacă am renunţat să o facem. S-a ajuns ca ei să se aleagă între ei, ajutaţi doar de cei ce acceptă să-şi vândă votul. În rest, românii stau de-o parte, scârbiţi şi aşteaptă. Ce aşteaptă, oare, aceşti oameni? Să rămână în stradă, să stea liniştiţi, în timp ce acele căpuşe le sug sângele? Să accepte LEGEA, indiferent că le face bine sau rău, doar pentru că nişte oameni ca şi ei au fost învestiţi să ia decizii de doar 30% din populaţia cu drept de vot? Iar aceşti 30% cine sunt?! Bineînţeles ei, cu partidele lor şi cu câţiva oameni care au fost manipulaţi cu minciuni electorale sau, pur şi simplu cumpăraţi. Ar fi cazul ca românii să ia aminte în trecut, în jur, să vadă ce e de făcut, pentru ca această situaţie să înceteze. Acum, că am ajuns la această concluzie, m-am uitat şi eu în jur, în trecut şi ce credeţi că mi-a trecut prin minte? Imnul României… Citiţi cu atenţie şi luaţi aminte la fiecare cuvânt. L-aţi ştiut vreodată pe de-a-ntregul?: ”Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,/În care te-adânciră barbarii de tirani!/ Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,/ La care sa se-nchine şi cruzii tăi duşmani!/ Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume/ Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,/ Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume/ Triumfător în lupte, un nume de Traian!/ Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,/ Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,/ Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,/ “Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi./ Preoţi, cu crucea-n frunte! căci oastea e creştină,/ Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt,/ Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,/ Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!”