Coronavirusul și eșecul proiectului european

Loading

În aceste zile, Uniunea Europeană este îngenuncheată de pandemia coronavirusului.  Indiferent de cât de repede vom scăpa de acest blestem, lumea nu va mai fi la fel iar Europa va arăta diferit.  Acel concert european despre care se vorbea, acea întrajutorare frățească de care se discuta chiar excesiv nu s-a manifestat nici un moment, fiecare țară s-a descurcat cum a putut cu mențiunea că țările mari-Germania, Franța, Italia-au utilizat resursele comunitare în dauna țărilor mici.  Coronavirusul a venit într-un moment total inoportun pentru proiectul european, toate reproșurile Marii Britanii pentru Brexit sunt confirmate acum  și credem că au apărut și lucruri în plus. Ungaria și Polonia au căpătat o legitimitate în plus să vorbească în numele popoarelor lor, statutul de colonie nu este acceptabil pentru nimeni  deși se pare că a fost scris pentru ”rudele sărace” din Est.

România va primi ca ajutor de la UE de trei sute de ori mai puține resurse ca Germania și Franța deși este obligată să întrețină și circa 1,5  milioane de români întorși acasă în ultima lună. Ironia sorții, guvernarea liberală va fi obligată să gestioneze o situație unică în Europa, o imigrație uriașă provocată ca urmare a închiderii porților UE. Cetățenii respectivi, chiar dacă formal aparțin României,  pot produce o uriașă criză în țară pe termen lung și nu erau doar  obligația României, cum se încearcă să ni se spună. Dacă Italia, Franța, Germania, Spania și Marea Britanie i-au tolerat pe acești români ca forță de muncă ieftină sau ca persoane la limita societății, e normal să spunem lucrurilor pe nume, acum ar trebui să fim finanțați să îi întreținem. Medicul bănățean care vorbea de ”fauna” care s-a întors în România avea dreptate, gândiți-vă cum va fi să ții acești ”români” sub controlul legii! Poate ne spun Dreapta românească și președintele iohannis, beneficiarii acestui electorat din Diaspora, românii s-au întors acasă ”să reclădească” România și guvernarea actuală are obligația să gestioneze aceste lucruri.

Peste câteva luni, guvernarea liberală va trebui să repornească economia lăsată în stare bună de fostul guvern și să întrețină milioane de șomeri, din România sau din Diaspora. Unde mai punem că multinaționalele, alea despre care vorbește permanent ministrul de Finanțe Câțu, vor vrea să își acopere pierderile tot pe seama României. În pofida speranțelor liberale, cred că nici o forță politică din România nu poate rezista unui asemenea cataclism. Dar tot răul spre bine, reconfigurarea proiectului european și criza globalizării vor permite și apariția unor politici în interes național.

One Comment on “Coronavirusul și eșecul proiectului european”

  1. Pe la mijlocul sec.XIX a fost un proiect american,care spunea ca sclavia trebuia abolita…..forta de munca trebuia sa circule in libertate pt. a asigura dezvoltarea industriei americane…s-a iscat un razboi castigat de fortele progresiste….in perioada 1996-2004 in Romania a fost un proces invers ,de anihilare a industriei romanesti, anihilare realizata cu succes de catre politicienii romani ….desindustrializarea Romaniei a insemnat aparitia a milioane de someri ,virtuali sclavi ……astia toti au plecat pe plantatiile vestului, daca nu plecau, Romania devenea o Venezuela a Europei…..au plecat in acelasi timp si hotii,talharii,proxenetii, categorii sociale care au corupt structuri ale Statului Roman,structuri incapabile in a pune in practica legislatia romaneasca…….poporul roman va suferi enorm ,dezastrul economico -social va atinge un nivel maxim ,iar politicianul roman ,indiferent de culoare politica , va incerca sa se imbogateasca din mizeria sociala nou generata…….ar fi o mare nerozie sa cautam vinovati prin Germania ,Franta,Spania…….o parte din adevaratii ucigasi ai Romaniei pot fi vazuti si ascultati zilnic la TV si radio, chiar si la alea loco….

Comments are closed.