Evenimentul intitulat „Regăsirea ființei prin știință și credință” care are drept cap de afiș pe preotul Constantin Necula, va avea loc în data de 6 aprilie 2024, la Târgu Jiu. Acesta este organizat de Consiliul Județean Gorj, alături de Ansamblul Doina Gorjului și Primăria Municipiului Târgu Jiu, în perioada premergătoare Sfintelor Sărbători de Paște.
„Acest eveniment reprezintă o oportunitate unică pentru comunitatea noastră de a participa la un dialog elevat, care îmbină armonios știința cu credința, și de a sărbători împreună valorile care ne definesc ca societate.
În această călătorie spirituală și intelectuală ne vor fi alături personalități de marcă ale vieții culturale și spirituale românești: academician Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea, unul dintre cei mai respectați neurochirurgi și oameni de știință ai țării noastre; Prof. Univ. Dr. preot Constantin Necula, un distins teolog și pedagog, cunoscut pentru modul său unic de a face credința accesibilă și profundă pentru toți și realizatorul TV Florentina Fântânaru, care ne va împărtăși din experiența sa vastă în a aduce în fața publicului istorii de viață de o profundă inspirație” este mesajul președintelui Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu.
Lyra Gorjului va susține un concert extraordinar cu această ocazie, evenimentul începând la ora 18:00.
„Invitații puteți obține GRATUIT, în limita locurilor disponibile, la sediul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, intrarea situată vizavi de Casa Gănescu, începând de mâine, între orele 08:30 și 16:00 (vineri între orele.08:30 și 14:00).” a anunțat Marcel Romanescu, primarul Municipiului Târgu Jiu.