Concurs Judeţean pe teme pascale

Loading

MOTTO: Este evident ca un om care face binele fara sa creada in nemurirea sufletului si fara sa astepte nimic de la viata viitoare, e mult superior din punct de vedere moral, credinciosilor de rand, oricat ar fi de virtuosi. Petre P. Negulescu

Obiceiurile se nasc şi mor. Unele ajung să străbată secolele şi mileniile. Tradiţiile sunt prin definiţie vechi. Le adunăm, le părăsim, le regăsim şi le inventăm din nevoia de autodefinire, de apartenenţă, de socializare.
Una dintre cele mai importante sărbători anuale este Paştele, simbolul sacrificiului creştin, al iubirii divine, al miracolului Învierii şi al luminii sfinte.
Importanţa acestei sărbători este conferită atât de semnificaţia spirituală, cât şi de numărul impresionant de obiceiuri şi tradiţii în care se îmbină simboluri, elemente ale naturii şi superstiţii.
Educarea copiilor în spiritul calităţilor moral- creştine trebuie să înceapă de timpuriu, o datorie sfântă având-o atât părinţii cât şi educatoarele, aceea de a forma copiilor un ritm de viaţă spirituală creştină şi anumite deprinderi morale şi civice, ce le vor fi de folos pe parcursul vieţii.
Preşcolarii sunt cei care sunt cei mai entuziasmaţi de sosirea Paştelui pentru că ei, cu această ocazie, se pot bucura de pictatul ouălor, de desene si picturi specifice acestei sărbători.
Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.1 din Tg-Jiu organizează in data de 13 aprilie 2011 prima ediţie a concursului judeţean de creaţie plastica intitulat „Sărbători Pascale”. Concursul, cu cele două secţiuni (desen, colaj, pictură-secţiunea 1 si felicitări-secţiunea 2), se adresează preşcolarilor si elevilor ciclului primar. Obiectivele urmărite sunt: – stimularea interesului copiilor pentru tradiţii şi obiceiuri româneşti, prin  documentare şi realizare de lucrări practice;-identificarea potenţialului creativ al preşcolarilor şi şcolarilor;-dezvoltarea abilităţilor de comunicare;-dezvoltarea spiritului competitiv;-antrenarea unui număr cât mai mare de preşcolari şi şcolari în activităţi extracurriculare.
Concursul este aprobat şi susţinut de Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Casa Corpului Didactic Gorj, Primăria Municipiului Tg-Jiu şi se desfăşoară in colaborare cu Liceul de Muzica şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu” Tg-Jiu.
Înscrierea participanţilor se va face în perioada 1.03.2011-1.04.2011.
Prof. înv. preşc. RĂDOI ADRIANA-CRISTINA