Dinspre largul cu apă nu se simte niciun curent. Măcar o adiere, să-ţi învelească trupul cu vălul răcoros al dimineţii de august. Nu se mai mişcă aerul, seceta neobişnuită a îndepărtat până şi molatecele adieri de vânt. Munţii au încremenit şi ei, ca nişte uriaşi obosiţi, între cerul de un albastru nedefinit şi teluricul misterios tolănit sub apele fluviului. Nici balizele ancorelor de la mal nu se mişcă, faţa apei e netedă, fără contur de val. Şi sălciile pletoase s-au molipsit de atâta caniculă, nu-şi mai leagănă pletele în boarea începutului de zi. S-a înroşit linia dealurilor dinspre Orşova, se pregăteşte răsăritul. Cercul de foc al soarelui se ridică vizibil peste orizont. Dâra lui roşiatică se întinde peste luciul imperturbabil al Dunării. E prietenos acum astrul luminii. Rozalii, florile de leandru zâmbesc în reflexiile dimineţii. Nu s-au trezit din trestii privighetorile. O nouă zi îşi deschide iarăşi ferestrele la Eşelniţa!
Din adâncuri, fluviul îşi răsuceşte curenţii. Nu se lasă el îngenuncheat de seceta încrâncenată. Se leagănă uşor şalupele. Valul domol şi tăcut atinge ca un gând babordul şi se linişteşte-n zidul de la mal. Vrea să fluture tricolorul din proră, dar briza încă nu îl ajută. Bancuri de obleţi săgetează oglinda de smarald a apei. Şalăul sparge însă tăcerea dimineţii şi ţâşneşte din apă între ambarcaţiuni, învelit într-un nor argintiu de stropi. Stârneşte panică între obleţi, făcându-i pulbere de lame strălucitoare deasupra apei şi trântindu-i pe scândura pontonului. Valul răpitorului irumpe intempestiv din adâncuri şi se izbeşte de mal în zeci de valuri mai mici. Alt şalău se arcuieşte dincolo de şalupă. Spre larg se văd şi alte salturi ale răpitorilor în căutare de hrană. Să fie somn? Să fie ştiucă? Să fie biban ori avat? Aceasta-i bogăţia subacvatică a fluviului, în toată frumuseţea şi diversitatea ei. Este o mică parte din sălbăticia şi unicitatea Dunării.
E liberă poarta de intrare în Cazanele Mici. Între pintenii munţilor nu se observă niciun corp de navă. Încoace, spre răsărit, în sufletul apelor, se profilează siluetele bărcilor pescăreşti ieşite la lucru. Mai aproape de noi se aude un motor răguşit. Desluşim printre geamanduri barca lui Mladenovici, bătrânul pescar din Eşelniţa. Înaintează greoi, lăsând în urmă dâră de valuri înspumate. Îşi verifică omul plasele întinse de cu seară. Caută fiecare ochi şi scoate de aici plătică, avat, şalău, caras, ştiucă, biban şi alte neamuri de peşte. Culege şi aruncă în barcă, apoi merge mai departe. Cutrieră de-a lung de mal, peste tot pe unde şi-a întins setcile. Aceasta-i ocupaţia lui de-o viaţă, el din asta trăieşte! Este fiul Dunării, aici s-a născut, aici a crescut, aici munceşte! Pentru el, pescuitul în fluviu nu are taine.
Suntem pe ponton. Aproape de salcia pletoasă care începe să risipească în juru-i primele adieri ale zilei. Timid de tot ne atinge vânticelul adierii, ne este dor de răcoare! Avem în faţă întreaga privelişte a ţinutului, până înspre aşezările sârbeşti, şi munţii din preajma clisurii. Am momit din timp locul pentru plătică. Încercăm şansa noastră la undiţă, pentru o captură cât de cât rezonabilă. Avem gijă să nu ne agăţăm cu cârligul de tribordul de la şalupa ancorată în imediata vecinătate. Ne descurcăm printre ramuri agasante de plante subacvatice. Ne încercăm iscusinţa şi căutăm peştele la adâncime. Insistăm şi ne bucurăm de capturarea primelor exemplare de plătică de Dunăre, un peşte elegant, strălucitor şi foarte ambiţios. Perseverăm şi suntem captivaţi de spectacolul în sine al partidei de pescuit. Din timp în timp, exemplare frumoase de plătică îşi găsesc locul în juvelnicul nostru. Concomitent, mulţumirea apare şi ea iar dorinţa de revenire se intensifică tot mai mult.
Soarele se ridică peste orizont. Ziua începe să se anime la Eşelniţa. Spre malul sârbesc, în amonte de oraşul Tekija, se zăreşte urcând primul convoi de şlepuri. Prin portiţa Cazanelor Mici se iveşte un impresionant vas de croazieră. Pe puntea acestuia este furnicar de lume. Turiştilor le place să admire farmecul peisajului inegalabi al acestui ţinut dunărean, românesc şi sârbesc, un loc distinct, de referinţă al Europei contemporane. Sunt aici: Mănăstirea Mraconia, basorelieful cu chipul regelui dac Decebal sculptat în peretele stâncos al muntelui, Tabula Traiana, sălbăticia Cazanelor Mici şi nu în ultimul rând salba de pensiuni şi case de vacanţă de la Eşelniţa şi Dubova. Iată de ce perimetrul deosebit de pitoresc al Cazanelor Dunării devine tot mai atractiv pentru ochiul şi sufletul oricărui privitor şi admirator de natură şi frumuseţi perene.
Apar între timp şi alte ambarcaţiuni, mai mari, mai mici, de agrement, după întrebuinţarea fiecăreia. Skyjet-urile atrag tot mai mult atenţia, pe tot parcursul zilei. Icnetul motoarelor şi asalturile în cerc de val nu sparg liniştea proverbială a locurilor. Dunărea tace şi tolerează zgomotul riveranilor. Nevoia de mişcare şi adrenalină îşi găsesc aici răsplată din plin. Ne aflăm în incinta pensiunii „Perla Dunării” unde amfitrionul casei, cunoscut tuturor ca fiind Domnul Neluţu, îşi iniţiază prietenii şi oaspeţii în tainele schiului nautic. Se văd încercările, se văd eşecurile şi, în final, reuşitele. Frumos şi interesant! Oamenii pleacă de aici cu experienţe unice. Şi revin după ceva vreme din nou, tot în liniştea Cazanelor. Pentru că au la cine se întoarce şi au pentru ce să se reîntoarcă! Pentru că Dunărea este întotdeauna un spaţiu mirific!
