A apărut recent lucrarea ”Domnitor fără coroană-Tudor Vladimirescu în conștiința și memoria gorjenilor”, o nouă apariție editorială aparținând istoricului Gheorghe Nichifor. Lansată cu ocazia marcării ”Bicentenarului Tudor Vladimirescu”, complex de manifestări născut la inițiativa autorului încă din 2019, cartea vine să completeze o lipsă de informație a cetățeanului contemporan privind pe eroul din Vladimir în memoria publică românească din ultimele două secole.
Orice comentariu despre cartea lansată în aceste zile de prof. dr. Gheorghe Nichifor, președinte al filialei Gorj al Societății de Științe Istorice din România, poate începe de la două explicații absolut necesare. Astfel, încă din toamna anului 2019, Gheorghe Nichifor a propus Consiliului Județean Gorj ca 2021 să fie ”Anul Tudor Vladimirescu!” și tot istoricul gorjean ne-a dovedit în acest an că printre multiplele sale preocupări istoriografice s-a aflat și eroul deschizător de epocă modernă în spațiul românesc. Despre Tudor Vladimirescu-”domnitor fără Coroană”, aflăm din cartea recent apărută că metafora nu aparține autorului decât în formă, ideea fiind preluată de la Ștefan Tătărescu, fratele mult mai puțin celebru al premierului nepereche al Gorjului, Gheorghhe Tătărescu, și datând din 1931. Cei care vor deschide cartea vor găsi atât explicația respectivă cât și sursa modestiei autorului.
Cititorii care se așteaptă la un nou volum dedicat evenimentului și care să treacă în revistă doar izvoarele clasice și controversele cunoscute vor suferi o dezamăgire, rodul unei bibliografii uriașe, cartea vine să umple goluri imense și la 200 de ani de la evenimente. Întreprinderea istoriografică a profesorului Gheorghe Nichifor se adresează în primul rând publicului gorjean dar vine să ofere cu titlul de exemplu celorlalți români, cât de multe sau de puține au făcut locuitorii acestei zone pentru memoria unui erou plecat din rândurile lor. Aflăm astfel cum se face că Vladimirescu ocupă un loc de onoare în cartea de istorie deși nu a fost domn încoronat dar, cu atât mai important, a fost omul deciziilor importante la început de secol XIX.
Încă din deschiderea cărții, autorul ne lămurește despre obiectivul acestei apariții editoriale. ”Din veacul al XIX-lea, gorjenii i-au ridicat monumente, acasă ori în altă parte, au dat numele său unor instituții de cultură, învățământ, militare, străzi, întreprinderi, stadioane, spitale, etc. Tablouri, sculpturi, medalii, poezii, cântece, filme, piese de teatru, dar și o bogată istoriografie autohtonă l-au înfățișat în diferite ipostaze”, scrie Gheorghe Nichifor în ”Cuvânt introductiv”. Și de fapt asta reușește cartea în primul rând, să ni-l redea pe Tudor Vladimirescu din punct de vedere istoriografic, un demers consistent și bine venit, dar și pe alte planuri ale memoriei colective, de la nomenclatura locală la medalii, filme, piese de teatru, picturi, și până la monumente, case memoriale, alte locuri și așezăminte cu aceste legături. Vorbim aici de un demers istoriografic consistent și în același timp provocator, ne dăm seama că gorjenii nu au fost insensibili la exemplul Marelui Pandur, denumire preluată în carte, dar că eforturile trebuie să meargă mai departe și, eventual, să le adăugăm noi direcții.
Analizând cu atenție reperele bibliografice, realizăm că nu a fost deloc întâmplătoare alegerea lui Tudor Vladimirescu pentru a conduce evenimentele din 1821, acesta conducea singurul detaşament militar din ţară şi era deopotrivă apreciat de boierii pământeni, ruşi şi eterişti. Cu toate acestea, s-a droit suprimarea lui fizică încă din debutul Revoluției. Profesorul Gheorghe Nichifor ne vorbește despre încercarea de suprimare fizică a lui Tudor Vladimirescu de către Hagi Prodan, susținut de fanariotul C. Samurcaș și consulul rus Alexandru Pini. Evenimentul plasat la finele lui februarie 1821 ne arată de ce Tudor Vladimirescu îmbrăcase ”cămașa morții” dar spulberă și alte mituri despre personalitatea eroului gorjean
Pentru mai puțin de două luni, Tudor Vladimirescu a fost domnul Ţării Româneşti chiar dacă acest titlu nu l-a avut oficial. Pe 21 martie 1821, Tudor intră în Bucureşti ţinând în mână o pâine mare, semn al păcii şi belşugului, dar și cu celebra căciulă care purta însemnele măririi vremelnice. Întâlnirea cu Alexandru Ipsilanti din 30 martie, în casele de la cişmeaua Mavrogheni, dincolo de capul Podului Mogoşoaiei, nu va lămuri lucrurile. Mai mult, eteriştii vor ajunge la concluzia că românul îi încurcă şi trebuie lichidat, lucru întâmplat peste două luni.
Tudor Vladimirescu avea o recunoaştere semi-oficială, mitropolitul ţării, episcopii de Argeş şi Buzău, împreună cu alţi 53 de dregători, îi dăduseră o „carte de adeverire”, în care afirmă că: „pornirea dumnealui slugerului Teodor Vladimirescu nu este rea şi vătămătoare, nici în parte fiecăruia, nici patriei, ci folositoare şi izbăvitoare”. La rândul său, Tudor dăduse un „jurământ” scris prin care se angajase să recunoască ca reprezentant legal al ţării „vremelnica ocârmuire” .
Autorul ne prezintă și sfârșitul lui Tudor Vladimirescu dar și controversele apărute după moartea oficială. În mai 1821, când sub presiunea turcilor Tudor va părăsi Bucureştiul, conducătorul Revoluţiei făcând o promisiune de care nu s-a putut ţine:„Eu trec peste Olt cu toată Adunarea norodului ca să mă întăresc în mânăstirile ce le-am umplut cu zaherele şi cu panduri; şi nădăjduiesc, cu ajutorul lui Dumnezeu, să mă ţin acolo multă vreme, ca în nişte cetăţi, până când voi sili pe turci să dea ţării drepturile şi privilegiile ce norodul le-a cerut prin mine de la Înalta Poartă”.
Cei care vor citi această carte, cu siguranță vor fi mulți și datorită stilului accesibil de exprimare al autorului, vor putea afla amănunte despre cum s-a construit monumentul de la Padeș și eforturile făcute de comunitatea din zonă, despre alte obiective care păstrează memoria pandurului. Semnalăm și interesanta incursiune în derularea sărbătorilor din trecut dedicate evenimentelor din 1821.
Rândurile de față sunt doar o invitație la lectură, mai ales în anul ”Bicentenatului Tudor Vladimirescu”!
