Joi, 14.02.2013, a avut loc ședința ordinară trimestrială a Consiliul pentru Dezvoltare Regională S-V Oltenia, la care au fost așteptați și cei 4 membri din Gorj: Președintele Consiliului Județean Gorj- Ion Călinoiu și primarii Florin Cârciumaru (Municipiul Tg-Jiu), Dumitru Gâlcevă (oraș Turceni ) și Ion Ciocea (comuna Bustuchin). Ordinea de zi transmisă membrilor a avut 11 puncte, printre care alegerea noii conduceri a CDR S-V Oltenia. Întâlnirea s-a desfășurat în localitatea Voineasa, jud. Vâlcea. În funcția de președinte a fost ales Paul Stănescu, președintele Consiliului Județean Olt.