ALEGERI Bătălia pentru Târgu-Jiu ar aduce prezență record la vot

Loading

La ora când scriem aceste rânduri nu știm dacă alegerile locale se vor desfășura la termen sau anticipat în iunie cu Europarlamentarele. Știm însă că va fi o bătălie electorală aprigă care poate avea surprize. Pornim de la un sondaj publicat în presa locală, care pare să facă o radiografie a situației electorale la acest moment, când majoritatea competitorilor nu au anunțat oficial candidaturile. Iată care ar fi fost răspunsurile unor cetățeni din Târgu Jiu, în sondajul ce ar fi fost realizat pe un eșantion de 1360 de persoane. Întrebarea este dacă acest sondaj a fost făcut pe bune, corect, de un insitut de sondare a opiniei publice, sau e o intoxicare? Asta pentru că nimeni nu și-l asumă.

Potrivit acestui sondaj:

– 59% dintre respondenți au exprimat o intenție fermă de a participa la vot.
Acest grup de alegători reprezintă cea mai mare pondere din totalul
respondenților.
– 19% dintre respondenți au manifestat incertitudine în ceea ce privește
participarea lor la vot. Această categorie reflectă un grad de indecizie și
necesită o monitorizare suplimentară pentru a observa eventualele schimbări
înainte de scrutin.
– 22% dintre respondenți a indicat că nu intenționează să participe la vot.
Acest grup poate fi compus din cei care aleg să se abțină sau care nu au
interes în procesul electoral.

Marja de eroare specificată este de 3,2%.

  1. Daca duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru functia de primar al municipiului Târgu jiu, cu cine ați vota dintre următorii candidati:
    Candidatul PSD – Marcel Romanescu – 22.3%
    Candidatul USR – Corneliu Răducan Morega – 9.6%
    Candidatul PV – Adrian Tudor – 17.1%
    Candidatul PNL – Iulian Popescu – 12.6%
    Candidatul PMP – Nicolae Davitoiu – 2.8%
    Candidatul AUR – Ionelia Priescu – 10.3%
    Candidatul Pro Romania – Gabriel Coica – 2.9%
    Alt candidat – (diferit de candidații de mai sus) – 13.7%
    Candidat independent – 8.6%


2. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru consiliul local al
municipiului Târgu jiu, cu cine ați vota dintre următoarele partide:
Partidul Social Democrat – 29,2%
Uniunea Salvati Romania – 8.1%
Partidul Verde – 12.3%
Partidul National Liberal – 15.4%
Partidul Miscarea Populara – 4.6%
Alianta pentru Unirea Romanilor – 12.1%
SOS Romania – 4.6%
Pro Romania – 3%
Forta Dreptei – 2.6%
PUSL – 1.5%
Alt partid – 1.7%
Un candidat independent – 4,8%


3. Credeți că în Târgu jiu lucrurile merg într-o direcție bună sau într-o  direcție greșită?
Mai degrabă într-o direcție bună – 26%
Mai degrabă într-o direcție greșită – 69%
NS/NR – 5%