Adrian Tudor se vede Primarul Verde al Târgu Jiului

Loading

Adrian Tudor, noul președinte al Organizației Județene Gorj a Partidului Verde, condus de cunoscutul om de televiziune Florin Călinescu, este încrezător în șansele sale de a câștiga, prin votul târgujienilor, funcția de primar al Municipiului Târgu Jiu, chiar dacă partidul este foarte tânăr. Acesta a acordat publicației Vertical un interviu în exclusivitate, în care dezvăluie planurile pe care le are.

Reporter: Ce se va întâmpla cu funcția de viceprimar pe care o ocupați?

Adrian Tudor: Consider că mi-am făcut datoria în aceasta poziție de demnitate publică pe zona atribuțiilor care mi-au revenit. Nu mă cramponez de această funcție. Voi respecta legea.

R: Câți membri are Partidul Verde la Gorj și cum se va organiza pentru alegerile locale?

A.T.: Partidul Verde este deschis la Gorj, ca dealtfel peste tot în țară, tuturor celor care vor să facă o altfel de politică, eliberată de mentalități și practici care sfidează interesul public și agenda reală a cetățenilor. Tuturor celor care vor să construiască, nu să dărame. Tuturor celor care nu au probleme de integritate. Obiectivul nostru este să depunem liste în toate localitatățile județului. PV este un partid modern în care oamenii se pot înscrie și online. Vă pot spune că de ieri pina astăzi s-au înscris online 14 membri.

R: Există membri ai PSD care vă vor urma în acest partid? Dacă da, câți?

 A.T.: Îi aștept pe toți cei care se simt sufocați de manipulările și dictatul grupului care a confiscat PSD la Gorj. Este alegerea lor. Eu nu voi face demersuri speciale pentru a-i convinge să vină.

R.: Cîți membri PNL vă vor veni alături în partid, la Gorj?

 A.T.: Nu este un obiectiv să facem racolări de la alte partide. PV își propune să-i mobilizeze la implicare politică și la vot  mai ales pe cei care (cca 9-10 milioane la nivel național) au stat deoparte în acești 20-30 de ani, dezamăgiți de același stil de a face politică ce i-a ignorat pe cetățeni și interesele lor legitime.

R.: Câți membri preconizați că veți avea, la data alegerilor locale?

 A.T.: Important nu este atat numărul lor ci calitatea lor, spiritul de inițiativă și angajament în slujba unei idei frumoase și nobile – aceea de a face comunități sănătoase la minte, la trup și la suflet peste tot în județ. Important este  numărul celor care ne vor acorda încrederea prin votul lor. Sper să fie cât mai mare. Peste un an-doi vor fi mândri că au votat Verde, că au făcut alegerea care corespunde cel mai bine așteptărilor lor.

R.: Care sunt principalele proiecte ale lui Adrian Tudor pentru Târgu Jiu, în ideea că ar deveni primarul municipiului?

A.T.: Târgu Jiul, Gorjul au  nevoie de  Partidul Verde  așa cum oamenii au nevoie de  aer curat.   Voi candida la funcția de primar al municipiului Târgu Jiu din partea Partidului Verde, dacă toti colegii din partid mi-o vor cere, pentru că am un Proiect pentru Renașterea orașului.

Un proiect Smart Green, un Proiect Verde pentru un Târgu Jiu sănătos la minte, la trup și la suflet. Adică un oraș cu o conducere realistă, vizionară și responsabilă, un oraș care  se dezvoltă economic inteligent  și asigură joburi bine plătite pentru toți locuitorii săi, un oraș solidar, cultural, turistic, cu o atmosferă prietenească, în care bucuria de a trăi e la ea acasă.

  • Proiectul meu are 5 axe de initiativă:
  • Digitalizarea accelerată a tuturor serviciilor publice locale.
  • Investii strategice în crearea de locuri  de muncă-alternativă, bine plătite. Asta înseamnă, în primul rând, corelarea ofertei educaționale cu piața locală a forței de muncă. Ce servicii dezvoltăm ca să știm ce oameni pregătim?!
  • Absorbția competitivă a banilor europeni prin adoptarea unei noi Strategii de dezvoltare a orașului,  corelată atât cu Green Deal cât și cu Cadrul financiar multianual al UE. Vor fi bani mulți și prin programele tranziției verzi. Ar fi păcat ca orașul să piardă șansa de a-i aduce aici și să rezolvăm DURABIL problemele prezente, dar și cele de perspectivă. Viitorul ne bate la ușă. Nu putem ține ușa închisă. Trebuie să ne pregătim de pe acum, ca mâine să ne fie bine tuturor în acest oraș.
  • IV. Investiții preventive în protecția și regenerarea mediului(inclusiv prin realizarea urgentă a unor perdele verzi între sursele de poluare  și zonele rezidențiale. În prezent, avem în Targu Jiu  4,2 mp de spațiu verde/locuitor, trebuie să ajungem repede la 8-10 mp/ loc.
  • V. Implementarea unui ghid de regenerare urbană, prin  care să rezolvăm restanțele legate de infrastructura rutieră și utilitară, de calitatea locuirii și a transportului public în  zonele mărginașe, de  modul de colectare a deșeurilor, dar și a unui ghid de valorificare urbană, prin care să punem în valoare toate atuurile orașului( personalități, istorie, cultură, mediul academic, clădiri de patrimoniu, creativitatea și expertiza locală, mediu natural, vecinătăți etc.)

Voi declanșa, în perioada imediat următoare, consultări cu toți profesioniștii din oraș, cu toti cetățenii,  pentru a valida acest proiect și a-l completa cu ideile și soluțiile lor.  

R.: Ce șanse vă dați, în competiția directă cu actualul primar al municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu și, de ce nu, cu ceilalți contracandidați?

A.T.: Intru în această  competiție pentru a câștiga, nu pentru a face figurație. Voi fi candidatul Speranței, nu candidatul Iluziei. Voi fi candidatul orașului, nu candidatul partidelor îmbătrânite în rele. Voi fi candidatul oamenilor din Târgu Jiu, nu candidatul de laborator al politicienilor depășiți de realitate, pe numele lor, hoții de suflete…

A consemnat Aura Stoenescu

One Comment on “Adrian Tudor se vede Primarul Verde al Târgu Jiului”

  1. Mor de draci când văd că principalele întrebări se referă la numărul de membri: trecut, prezent, viitor, câți iei și de unde, pe cine, da’ de colo nu iei…? Fie că e vorba despre partide, sindicate etc. Fuga după bârfă nu doar că nu se numește informație, ci e chiar sursă de fake news.
    Ca gazetăriță veche ar fi trebuit să știe doamna Stoenescu că nu NUMĂRUL MEMBRILOR DE PARTID este cel care asigură succesul în alegeri, ci numărul de voturi, care vine nu numai de la membri, ci, într-o proporție enormă, din partea SIMPATIZANȚILOR!!! Așa beneficiază de câteva MILIOANE de voturi partide care au doar câteva SUTE DE MII de membri, stimată doamnă!
    Cel mai nașpa a fost însă că doamna Stoenescu credea că Adrian Tudor o să spună cifre răspunzând la întrebări. Niciun gazetar de valoare nu-și subestimează intervievatul și nu insistă ca să facă asta.

Comments are closed.