Activități de educație muzeală, în amintirea lui Tudor Vladimirescu

„Domnul Tudor”, așa cum îi spunea poporul, a fost în centrul atenției, ieri, la Programul de Educație Muzeală al Muzeului Județean Gorj. Un atelier de istorie, o vizită tematică în Muzeul de Istorie și Arheologie, vizionarea unui film istoric, testarea memoriei vizuale într-un atelier de grafică și jocuri tematice interactive, i-au introdus pe participanți în povestea marelui gorjean, care a fost o figură emblematică pentru istoria Țării Românești, la începutul secolului al XIX-lea.