Revin şi arăt, (aşa cum se scrie când faci o declaraţie la poliţie şi ai ceva de adăugat la ceva scris anterior) aşa cum scriam altă dată, dar de această dată mult mai înverşunat, că suntem jefuiţi la drumul mare. Există o lege care ne interzice să instigăm la violenţă. Eu nu fac, însă, decât să constat ceva ce vedem cu toţii, dar poate nu am exprimat atât de plastic: ”Suntem jefuiţi la drumul mare” şi e timpul să facem ceva. Nu e posibil ca românul să stea nemâncat, cu telefonul tăiat, fără apă la robinet, fără cablu, deşi munceşte pe un salariu, pentru că trebuie să plătească salariile altora. Pentru că, dragi cititori, asta facem. Ne ţinem noi, oamenii de rând de la toate, ca banii noştri să alimenteze salariile mahărilor. N-are rost să ne spună cineva că plătim contribuţie la sănătate pentru noi. Cadrele medicale ne spun că banii din cotizaţia noastră nu le mai ajung decât să-şi ia salariile. Cotizăm la primării, la Consiliul Judeţean, dar angajaţii acestor instituţii stau cap în cap prin birouri, iau salarii grase, iar atunci când îi întrebi despre drepturile noastre de locuitori ai acestui judeţ, de drumuri, de canalizări, ne spun că … abia le ajung banii pentru salarii. Dacă-i întrebăm pe profesori de ce ne cheamă copiii la pregătire şi nu ni-i pregătesc în şcoală, că doar învăţământul nu e gratuit, ci plătit anticipat de noi toţi, prin taxe şi impozite, ne sugerează că nu le ajung salariile. Acelaşi lucru ne sugerează şi infirmiera de la maternitate, care nu ne dă un scutec curat să ne schimbăm copilul, care a făcut pe el, dacă nu-şi primeşte completarea la salariul ei din buzunarul nostru.
E un fel de haiducie la drumul mare, dar invers. Adică, cei care adună taxele cu japca sunt haiduci moderni, doar că nu ţin calea bogatului în pădure să-i ia banii să-i dea la săraci, ci-i ţin calea săracului la poartă, să-i ia banii să-i dea la bogaţi.
Trăim într-o lume bolnavă, oamenii de rând sunt dezorientaţi, aşteaptă un semn, ca să poată să schimbe ceva. S-ar putea spune că semnul ar putea veni de la un preşedinte. Îl vom alege, oare, pe cel care să încline balanţa către românii cei mulţi? Care o fi, oare, acela?
