O lecţie despre puterea toleranţei este oricând binevenită, cu atât mai mult, cu cât aceasta se adresează celor tineri prin teme ce pun în dezbatere combaterea discriminării, promovarea respectului şi înţelegerii reciproce la umanism, definit prin valorile lui fundamentale. Aceasta au încercat şi profesorii Andrei Popete-Pătraşcu şi Gheorghe Nichifor, de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, care în data de 27 ianuarie, au comemorat „Ziua Internaţională a Holocaustului”.
Manifestarea s-a desfăşurat sub egida Societăţii de Ştiinţe Istorice din România şi a cuprins o serie de activităţi cu tematică memorialistică, editorială, precum şi un atelier interdisciplinar de istorie „Memoria Holocaustului – în creaţia literară”. Prof. dr. Gheorghe Nichifor ne-a mărturisit că demersul, de a organiza o activitate de comemorare a victimelor Holocaustului, în cadrul Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, a avut în vedere, înainte de toate, o dezbatere teoretică cu privire la ideologiile care au susţinut această manifestare rasială şi apoi o componentă practică ce a dorit să implice eleviii prin participarea acestora la o serie de activităţi cu privire la această problemă extrem de importantă a istoriei.
Memorialistică
Elevii Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” au cunoscut mărturia uneia dintre supravieţuitoarele Holocaustului din Transnistria, tragedia adusă de ordinul de deportare, suferinţele îngrozitoare îndurate în lagăre, până la repatriere. Hana Meler s-a născut în oraşul Rădăuţi, în sudul Bucovinei şi împreună cu familia sa a fost deportată de către autorităţile române la Şumilova, localitate aflată pe malul râului Bug. Povestea acestei supravieţuitoare începe aşadar în România şi se termină cu emigrarea în Israel, unde a început o nouă viaţa. Acolo, în luna noiembrie a anului 2010, prof. Andrei Popete-Pătraşcu a înregistrat un interviu cu experienţa personală şi modul de supravieţuire al evreilor români în Transnistria.
În cadrul Atelierului de istorie Memoria Holocaustului – în creaţia literară – lecţie interdisciplinară propusă de profesorii Departamentului pentru Europa a Şcolii Internaţionale de Predare a Holocaustului – Yad Vashem, din Israel, elevii au urmărit biografiile a doi cunoscuţi poeţi ai Holocaustului (Dan Pagis şi Paul Celan) de la începuturile asemănătoare, până la perioada post Holocaustului cu privire la viaţa şi opera lor. Ideea principală a acestei activităţi a urmărit să evidenţieze că odată cu terminarea războiului, toţi supravieţuitorii care au trecut prin condiţii de neimaginat, au trebuit să înfrunte complexul creat de necesitatea reclădirii vieţii lor din rămăşiţele rămase. Cele două poezii prezentate în această lecţie îşi îndreaptă atenţia asupra unor întrebări teologice privind Holocaustul şi care pot declanşa ulterior cercetări asupra acestui subiect.
În încheierea atelierului, prof. Andrei Popete-Pătraşcu a susţinut o comunicare cu tema Ţara Sfântă – între istorie şi credinţă, acesta fiind prezent la sfârşitul anului 2010 în Israel, la seminarul organizat de Şcoala Internaţională de Predare a Holocaustului, din Yad Vashem.
Stimate domnule Şomâcu,
vă urmăresc de foarte mult timp materialele pe teme istorice pe care le publicaţi în Vertical şi nu pot decât să vă felicit pentru calitatea lor excepţională. Sunt din oraşul Vaslui şi lucrez, ca şi dv., tot în presă şi, culmea coincidenţei, mă ocup tot de paginile de istorie. Referitor la tema de astăzi (holocaustul) eu am o părere uşor diferită faţă de-a dv. deoarece, mai tot timpul, stau prin arhive şi cercetez un număr foarte mare de documente. Ajuns, în urmă cu un an, la fondurile evreieşti, mi-am schimbat radical părerea asupra celor întâmplate în perioada celui De-al Doilea Război Mondial. Lagăre în Transnistria nu au fost ci, doar „colonii de muncă” unde evreii erau ţinuţi NUMAI 90 DE ZILE, atât cât era prevăzut în Legea folosirii evreilor la muncă în folos obştesc. Chiar şi acolo, erau trimişi EXCLUSIV evrei din Basarabia şi Bucovina de Nord (mult mai puţini pentru că mult mai puţini îi scuipaseră în ochi pe ofiţerii şi trupa noastră care se retrăgeau din faţa urgiei staliniste de la 27-28 iunie 1940). Cei din Regat erau trimişi în teritoriul dintre Nistru şi Bug NUMAI dacă nu respectau regulile muncii de folos obştesc. Cel puţin prin zona mea de interes (fostele judeţe Făcliu, Tutova şi Vaslui) numărul acestora a fost extrem de mic şi nu puteau fi strămutaţi fără o CERERE A PREŞEDINTELUI COMUNITĂŢII EVREIEŞTI din judeţele respective. Am găsit documente în acest sens, fiind şi primul cercetător care a pus mâna pe ele de la emitere şi până astăzi! Puteţi încerca şi dv. pe la Arhivele naţionale din Târgu Jiu. Eu, deja am început să scriu o carte (fără părtinire şi fără ură, ci numai după documente) despre comunitatea evreilor din judeţul Tutova (acum inexistent, prin cumul cu judeţul Vaslui). Poate voi avea ocazia să vă trimit şi dv. un exemplar, pentru deplina edificare. Cred că tărie că acest cuvânt, „holocaust”, nu poate fi asociat niciodată cu cele întâmplate în România lui Antonescu. Nota bene: potrivit legii evocate mai sus, evreii supuşi la muncă în folos obştesc primeau SOLDĂ ca şi militarii noştri de pe frontul de Răsărit şi în plus, programul zilnic era de nouă ore iar duminica FUSESE STABILITĂ CA ZI DE ODIHNĂ! P.S. Adresa de mail este corectă şi reală!
Tacere! si ochiul zilei s-a inchis… Pablo subliniaza o parte a adevarului istoric impotrivindu-se modei prezentului. Bravos! De acord, holocaust (ardere de tot) nu a fost pe teritoriul Romaniei, iar evreii au avut parte de un alt tratament la noi comparativ cu alte state intrate in hora fascismului. Deloc intamplator prima statuie a maresalului Antonescu a fost ridicata DE EVREI in Israel, Haifa.
Astepta cineva sa se dea un raspuns comentariului de mai sus?