Ziua de 1 Iunie a fost marcată în Gorj cu activităţi educative şi concursuri sportive

Loading

Peste 280 de elevi de la Şcoala Generală Fărcăşeşti au participat, pe 1 iunie, la festivităţile organizate cu ocazia Zilei Copilului. De asemenea, toţi copiii din comună au primit premii în bani şi cadouri, din partea Consiliului Local, valoarea totală fiind de 50.000 lei.

Viceprimarul Daniel Bălu a oferit copiilor premiile câştigate
Viceprimarul Daniel Bălu a oferit copiilor premiile câştigate

Copiii s-au întrecut în competiţii sportive de fotbal, handbal, tenis de masă şi cros, câştigătorii fiind recompensaţi cu premii în bani de către Consiliul Local, iar de către Consiliul de Administraţie al şcolii cu diplome şi premii în cărţi. De asemenea, au avut loc activităţi şcolare şi extraşcolare incluse în calendarul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Ca în fiecare an, toţi copiii din şcolile şi grădiniţele din Fărcăşeşti au primit cadouri, cu toată criza existentă Consiliul Local alocând şi în acest an fonduri, în valoare de 50.000 de lei.
Manifestările au continuat şi a doua zi, autorităţile locale şi cetăţenii comunei Fărcăşeşti cinstindu-i pe eroii localităţii, prin depunerea de coroane de flori la monumentul „Vulturul” din satul Valea cu Apă, iar preotul satului a ţinut o slujbă în memoria eroilor.