Marian Marcel, cunoscut drept Marian Adventures, este minerul din Hunedoara care a fost disponibilizat din minerit, când mina de subteran în care lucra s-a închis, iar acum face vlogguri, ajungând, zilele acestea, la 100.000 de abonați pe YouTube, pentru care a primit Butonul de Argint. El călătorește prin întreaga lume, filmează și postează tot, câștigând astfel bani din pasiunea sa. Iată povestea lui Marian Adventures, pe scurt, detaliată în vloggul: „De la Miner la Vlogger de Călătorie – parcursul meu pe Youtube până la 100 000 de abonați”.
Marian a lucrat la Mina Vorța din Hunedoara, care făcea parte din Minvest Deva, societate de exploatare a aurului, fierului și cuprului. Vloggerul a ținut să sărbătorească primirea Butonului de Argint de la YouTube cu un material în care să arate cum a ajuns de la miner la vlogger de călătorie, material filmat chiar pe locul fostei mine, unde au rămas doar niște ruine: „Aici, în Vorța, au fost mai multe mine, eu am lucrat fix în locul ăsta, e o locație care se numea Puțul 1. Pentru că, pe celălalt deal, mai este un puț, Puțul 2, iar în zonă mai sunt și alte guri de mină, care erau orizontale. Aici se extrăgea minereu pe vertical, de la 140 de metri. A mai rămas gaura puțului, care între timp a fost betonată, din mașina de extracție, în spate, mai sunt doar ruine, iar primul meu loc de muncă era chiar aici, unde era clădirea compresoarelor, care asigurau aerul comprimat pentru utilajele din mină. Am fost compresorist, la început. Veneam peste dealuri, pe jos…”
„Primele coborâri au fost groaznice”
După doi ani de lucrat ca și compresorist, Marian a plecat în armată, iar când s-a întors a fost băgat la subteran: „Înainte de a munci în subteran, am intrat de probă, să văd cum e în mină. Eram foarte curios. Dar, în momentul în care a trebuit să-mi pun casca, să mă urc în colivie, să-mi aprind lampa și să mă duc la muncă, n-a mai fost deloc interesant. A fost un sentiment și o imagine pe care n-o să le uit toată viața… În momentul în care am intrat în colivie cu mai mulți mineri și cu toții ne-am aprins lămpile, era o liniște foarte cuidată, colivia a început să coboare, zdrăngănea și zgâlâia din toate încheieturile, și, dintr-o dată, întuneric și parcă nici nu mai auzeam scrâșnetele coliviei, auzeam doar o liniște cum nu pot s-o explic. Parcă eram numai eu, într-un hău, cumva. E foarte greu de povestit ceea ce simte un miner în primele coborâri cu colivia. E adevărat că, după un timp, te obișnuiești și nu mai e o problemă, dar primele coborâri au fost groaznice.”
A lucrat la-mpins vagoneți de minereu, cu mâinile goale
Marian poveștește cu emoție, în vlogg-ul său aniversar, cum împingea cu brațele vagoneții plini cu minereu și cât de greu era să-i ridice, când cădeau de pe linia de cale ferată: „Câte-odată era o locomotivă care ducea vagoneții, câte-odată trebuia să-i ducem manual. Trebuia să iau un vagonet, să-l duc până în frontul de lucru, unde efectiv se săpa și minerii băgau explozibil, detonau, cădea o grămadă de material, materialul era încărcat în vagoneți, iar eu și cu câțiva ortaci trebuia să cărăm vagoneții din frontul de lucru până la gura de extracție, la puț. Era o muncă … nu foarte ușoară. Problema era că linia de cale ferată pe care circulau vagoneții nu era foarte bine făcută, iar vagoneții … cred că nu era tură în care să nu sară cel puțin o dată de pe linie. În momentul ăla era destul de rău. Trebuia să faci semn cu lampa la următorul care vine, să nu dea peste tine. De regulă, ortacul te ajuta să-l pui înapoi pe linie, dar, știu că pare greu de crezut, am învățat o tehnică și-l puneam și singur pe linie. La fiecare vagonet aveam o rangă lungă, cu care făceam o pârghie, forțam destul de tare spatele și da, reușeam să-l pun și singur pe linie… vagonet încărcat cu minereu. Minerii știu despre ce vorbesc, pentru ceilalți pare imposibil.”
A urmat „eliberarea” și a-nceput să călătorească
Închiderea Minei Borța a fost ca o eliberare din adâncuri pentru Marian: „Tot ce v-am povestit despre munca mea la mină, pentru început, se întâmpla în anii 1995-1997, cât am lucrat prima dată, imediat după ce am terminat liceul. În vara lui 1997 cred că am plecat în armată, iar când m-am întos am lucrat în subteran, tot doi ani de zile, până în momentul în care a apărut Ordonanța de Urgență nr. 22 și asta a fost eliberarea mea, pentru că se dădea o sumă de bani pentru mineri să se lase de minerit. Începuse, deja, campania de omorâre a industriei românești… Pentru mine a fost o bucurie, mi-am pus imediat actele și am plecat de la mină. (…)Poate un om să ajungă de la o viață de miner la o viață de influencer? Eu sunt dovada vie că se poate. Mi-am dorit enorm să vizitez lumea. După cum, probabil, unii dintre voi știți, eu nu am început să călătoresc din momentul în care am început să fac și YouTube, eu călătoream cu mult înainte de treaba asta. Am început să călătoresc în momentul în care am început să produc niște bani și să devin cât de cât independent și să îmi permit să fac niște ieșiri. Ieșirile mele au fost, totdeauna, foarte riscante și bineînțeles că niciodată n-am câștigat prea mulți bani ca să-mi permit să călătoresc în condiții bune. Am călătorit low cost și unele călătorii au fost ultra-low cost.
„După vreo 10 ani de călătorii am hotărât să deschid canalul de Youtube”
Cum a ajuns Marian Adventures de la miner la vlogger de călătorie și YouTuber de succes, în vloggul său aniversar, lansat vineri, cu ocazia trecerii pragului de 100.000 de abonați și primirea Butonului de Argint:
