Vasile Stângă: „Acum avem o echipă de apărători”

Loading

vasile-stanga
Vasile Sângă, antrenor Energia Pandurii Târgu Jiu

Formaţia de gorjeană de handbal Energia Pandurii a intrat pe linie dreaptă cu pregătirea pentru noul sezon odată cu revenirea lui Vasile Stângă la Tg-Jiu. Înaintea debutului de sezon tehnicianul Energiei se arată destul de optimist în ceea ce priveşte viitoarele evoluţii ale echipei sale, mai ales după ultimele transferuri efectuate în această vară. Gândurile lui Stângă se îndreaptă atât spre Cupele Europene, cât şi spre campionatul Ligii Naţionale.
Reporter: Până acum nu a fost decât condiţie fizică… Au uitat băieţii jocul de handbal?
Vasile Stângă:
Handbalul ăsta de performanţă nu se uită niciodată, e ca mersul pe bicicletă! Chiar am observat că băieţii se simt bine, cred că abia aşteptau să se joace din nou cu mingea. Este un început de pregătire bun, mai ales că vine după stagiul axat pe „fizic” de la munte, iar acum se vede că au poftă de antrenament de joc. Cel puţin până acum, atmosfera este foarte bună.
Rep.: Care este situaţia jucătorilor care au acuzat nu demult diverse probleme medicale şi au revenit acum în programul normal de pregătire?
V. S. :
În acest moment toată lumea din lot este aptă de joc, inclusiv Mazilu şi Vukas. Iar Vukas s-a antrenat chiar foarte bine la munte şi se simte bine, este foarte optimist. Eu sper să nu mai intervină nimic şi să-şi revină la forma de joc pe care a avut-o când a venit la Energia, înainte de problemele sale de sănătate. Chiar m-a mirat felul în care s-a pregătit, s-a motivat extraordionar şi în lupta cu cancerul. Concluzia ar fi că toată lumea din lot porneşte acum de la zero, cu şanse egale de a juca în sezonul viitor.
Rep.: Să înţelegem că va fi o concurenţă destul de acerbă la echipă… Cât de greu va fi să alegeţi un prim „7”?
V. S.
: Este adevărat că va fi dificil, dar asta nu poate decât să mă bucure pentru că am de unde alege. Şi oricum în handbalul din zilele noastre este cam greu să faci un prim „7”, în mod normal faci un „14”, sau din campionatul acesta, un „16” pentru că vor fi 16 jucători pe foaia de joc. Iar planul meu de joc şi de pregătire este acela de a avea o echipă proaspătă pe durata celor 60 de minute, să avem un ritm foarte bun de joc şi mai ales pentru faza de apărare. Acum avem o echipă de apărători şi sper să reuşim să învingem adversarii mai uşor. Ne vom axa numai pe faza a doua şi apărare. Apărarea va fi punctul nostru forte pentru că am şi adus trei jucători care sunt handbalişti compleţi. De asemenea, va conta enorm şi faptul că avem o talie mare în terenul de joc, pe semicerc. Să ai jucători ca Savenko, de 1,98, ca Novanc, ca Păiuş, ca Giotoiu, deci handbalişti puternici, masivi, înalţi. Şi din acest punct de vedere va fi foarte greu pentru adversarii noştrii să vină peste ei.
Rep. : Va fi Sandu Iacob noul liderul din teren pe care îl aşteptaţi?
V. S. :
Se pare că da. Sandu Iacob este un jucător ajuns la maturitate, un jucător cu adevărat profesionist, iar prin aducerea lui cred că ne vom îmbunătăţi foarte mult faza a doua şi cotraatatacul. Este un jucător care „duce” foarte bine aceste două faze de joc. Sandu Iacob, prin caracterul lui, prin structura lui este un lider de echipă. Problema este că avem acum foarte mulţi lideri!
Rep. : Să nu fie şi „lideri de sindicat”…
V. S. :
Nu, în nici un caz! Nu mai există aşa ceva la noi. Poate doar la nivel de conducere al clubului, dar în nici un caz la echipă! Pentru mine şi acum mă refer doar la echipă, sindicatul va însemna doar modul cum se manifestă jucătorii în teren. Asta va trebuie să fie maniera lor de a vorbi de acum încolo.
Rep. : Cum apreciaţi că va fi „aventura” europeană a Energiei din acest an?
V. S. :
Sper să fie cât mai lungă. Indiferent cu cine vom juca, ne vom bate cu ei, chiar dacă vin din Champions League! La prima vedere şi campionatul din Macedonia este mai slăbuţ ca cel al României, dar există acolo două echipe foarte bune: Vardar Skoplje şi Metalurg Skoplje. Iar Porto reprezintă handbalul portughez, pe care sper că l-am întrecut la ora actuală. Dar, echipele de club sunt echipe de club şi aici intervin şi jucătorii străini. Dar, eu rămân foarte optimist şi sper să mergem mai departe în EHF.
Rep. : Cam care ar fi echipele cu care vă ve-ţi bate la titlu în Liga Naţională?
V. S. :
Noutăţi nu ar prea fi. Constanţa rămâne Constanţa, Reşiţa s-a întărit foarte bine, au renunţat la unii jucători, dar au adus alţii poate mai valoroşi. De asemenea, Suceava se anunţă a fi o echipă constantă, o echipă care a rămas pe aceeaşi structură şi care a mai adus chiar câţiva jucători pentru completare. Şi Bacăul va fi un adversar dificil, dar eu zic că prin plecarea lui Sandu Iacob au slăbit ei foarte mult şi ne-am întărit noi foarte mult. Sunt echipe care ne vor face mari probleme atunci când vor evolua pe teren propriu. Dar eu sper că la echipa noastră, pe lângă tinereţe, forţă şi maturitate, am adus şi un plus de experienţă prin venirea unor jucători în această vară. Oricum va fi un campionat foarte disputat.