Patroana localului Castru Roman, din Bumbești Jiu, a făcut infarct la volan, chiar în centrul orașului. Aceasta a reușit să tragă pe dreapta, când a început să se simtă rău, dar medicii n-au mai putut să facă nimic pentru ea. Fiica sa a anunțat tragicul eveniment pe rețelele sociale, unde valuri de mesaje de condoleanțe au început să curgă. Pentru cei care vor să-și ia rămas bun de la Alin, a fost anunțat programul priveghiului.
Comunitatea din Bumbești Jiu a fost zguduită de vestea morții neașteptate a Alinei Popescu, deținătoarea restaurantului Castru Roman.
Alina Popescu, în vârstă de 42 de ani, a suferit un stop cardiorespirator în timp ce conducea în centrul orașului Bumbești Jiu. Deși echipajele medicale au intervenit prompt și au încercat să o resusciteze timp de 75 de minute, nu au reușit să o readucă la viață.
Poliția a fost alertată printr-un apel la 112 în dimineața zilei de 31 august 2024, după ce Alina Popescu a acuzat dureri în piept și a oprit mașina pe strada Parângului. Echipajul SMURD sosit la fața locului a depus toate eforturile pentru a o salva, însă, din păcate, a fost constatat decesul.
“În dimineața zilei de 31 august 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie prezintă o stare de rău. Din primele verificări, a reieșit faptul că, femeia, în vârstă de 42 de ani, din Bumbești-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Parângului, din localitate, ar fi acuzat dureri în piept și a staționat, întrucât i s-ar fi făcut rău, ulterior prezentând o stare de inconștiență. La fața locului s-a prezentat și un echipaj SMURD, care a efectuat manevre de resuscitare, fără ca persoana în cauză să prezinte semne vitale, ulterior fiind declarat decesul femeii.Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Gorj.
„Nu te voi uita niciodată, mămica mea!” a scris fiica Aline, Maya Stefania pe Facebook, iar cei cunoscuți au început să-i transmită, imediat, mesaje de condoleanțe și e îmbărbătarea: „Mami o sa aiba grija de tine mereu de la Doamne Doamne!”; „Of doamne!Sincere condoleanțe Maya!Dumnezeu să o odihnească în împărăția lui!Cuvintele sunt de prisos!”; „Cel mai bun om ! Laluca noastra buna , nu te vom uita niciodata !”
“Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi depus maine (01.09.2024) la capela bisericii Sf. Ilie Sadu 2 (Bumbesti-Jiu, Catedrala). Slujba de înmormântare va avea loc marti (03.09.2024) ora 12:00”, anunță REM Funerare.