TÂRGU JIU: Doi tineri reținuți! Au furat o geantă cu bani dintr-o mașină

La data de 10 martie 2025, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică și Biroului de Investigații Criminale Târgu Jiu au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, 2 tineri, de 19 și 20 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, la data de 9 spre 10 martie 2025, în jurul orei 01:00, cei doi bărbați ar fi sustras o geantă dintr-un autoturism ce se afla parcat pe strada Elvira Godeanu din localitatea Preajba Mare, fiind creat un prejudiciu de 1.000 de lei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările.