Ne apropiem cu pași repezi de cel mai dificil an electoral de după 1990. 2024 va fi decisiv în ce va însemna România în spațiul european și mondial, în următoarele decenii. Social-democrații și liberalii și-au împărțit funcțiile și pentru mandatul următor. Se cred câștigători fără probleme, deoarece românii nu s-ar risca să voteze cu AUR și USR, partide care ar fi nefrecventabile pentru cetățenii ”cu scaun la cap”, mai degrabă o prostie oferită pe bani buni de consilierii străini. Totuși, România reală ne-a arătat că românii s-au săturat de promisiunile neonorate ale guvernanților. Exemplul profesorilor ar trebui să fie un semnal, ca cele două partide de guvernământ să se întoarcă la electorat, altfel va fi jale.
Și, ca să vorbim pe concret, îi vedeți pe cei doi ”împiedicați” de limba română și de spațiul public – Ciolacu și Ciucă – să le țină piept într-o dezbatere televizată lui George Simion sau Cătălin Drulă? Cu Iohannis a mers, în urmă cu un deceniu, neamțul care salvează România a fost o campanie bună și doar o paranteză de zece ani în istoria noastră. Cei care îl critică ”devastator” pe Iohannis, acum, recunosc că, în 2014, am pariat pe un cal greșit. Ca să nu repetăm greșeala/greșelile, Ciucă-Ciolacu nu sunt o variantă sau nu s-au dovedit până acum o alternativă. America și Europa ”lucrează” pentru Mircea Geoană și Laura Codruța Kovesi, iar liderul AUR intră în turul II fluierând cu oricare dintre cei doi. De aici, nimeni nu știe dacă lecția istoriei, potrivit căreia contează cine numără voturile, va juca din nou un rol important, sau …
Sondajele ne arată că atât AUR cât și USR sunt în creștere, primul este deja al doilea partid al țării, iar USR și-a oprit căderea și se apropie de liberali. În următoarele șase luni, AUR are nevoie, pe fondul unei guvernări proaste, de victimizare și aici lucrează ”strategi” PSD. Miniștrii Rafila și Grindeanu, rămași în Guvern doar pentru că nu au făcut nimic până acum, blochează caravana sănătății AUR, că așa au primit ordin de la partid. Când vor afla beneficiarii, oamenii săraci care așteaptă ca Rafila să aducă o îmbunătățire în sistemul sanitar, ne închipuim că va fi deranj mare la PSD. Între timp, ARR-UL lui Grindeanu blochează tirurile lui Simion, luate cu bani din subvenția de la stat, pe care PSD și PNL o cheltuie cu presa. Și mai sunt și alte exemple de știri negative la adresa Puterii, care acum se pot afla, pentru că toată lumea are telefoane, internet, televizor…
În concluzie, Puterea nu poate fi sigură de rezultatele alegerilor din 2024, o împiedică guvernarea proastă de până acum și lipsa unor lideri politici charismatici și cu personalitate. După modelul Italiei, orice este posibil!