SME Jilţ-Turceni, format prin fuziune

Loading

Zilele trecute, s-a înfiinţat Sindicatul „Mine- Energie” Jilţ- Turceni, prin fuziunea a cinci sindicate care formau, până atunci, Uniunea Sindicală Mine- Energie Jilţ- Turceni. Preşedinte a fost ales Adrian Marciuc, cel care a condus uniunea de la plecarea în Parlament a senatorului Ion Ruşeţ, acesta din urmă fiind ales preşedinte de onoare al sindicatului nou format.

Deşi nu a intrat cu oamenii lui în nou formatul SME Jilţ- Turceni, Eugen Iovan (foto stânga) l-a felicitat personal pe preşenintele ales, Adrian Marciuc
Deşi nu a intrat cu oamenii lui în nou formatul SME Jilţ- Turceni, Eugen Iovan (foto stânga) l-a felicitat personal pe preşenintele ales, Adrian Marciuc

Cele cinci sindicate care au fuzionat sunt: Sindicatul Liber al Salariaţilor Jilţ Sud, Sindicatul Minier Jilţ Nord, Sindicatul Liber E.M. Dragoteşti, Sindicatul Liber TESA Jilţ şi Sindicatul E.C.F.U. Jilţ. Acestea au decis să fuzioneze într-un singur sindicat, întrucât, potrivit Legii 62/2011, a dialogului social, USME Jilţ- Turceni şi-a pierdut reprezentativitatea. Asta pentru că, la nivel de unitate, mai pot negocia cu administraţia Contractul Colectiv de Muncă doar organizaţiile care „au statut legal de sindicat” şi „numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puţin jumătate plus unu din numărul angajaţilor unităţii”, aşa cum precizează legea. Potrivit preşedintelui ales al noului sindicat, Adrian Marciuc, aceste condiţii puteau fi îndeplinite numai prin fuzionarea celor cinci sindicate: „SME Jilţ- Turceni are 2535 de membri, din cei 4537 de angajaţi ai CE Turceni. A devenit, astfel, cel mai mare sindicat din domeniul minier, pentru că toţi colegii din sindicatele fostei USME Jilţ- Turceni au înţeles că numai astfel putem să-i reprezentăm pe membrii noştri de sindicat în faţa administraţiei.” Singurul din Complexul Energetic Turceni care nu a intrat în noul sindicat este Sindicatul Energia Turceni, condus de Eugen Iovan. Cu toate acestea, preşedintele său a fost prezent la Conferinţa de alegeri a noului sindicat şi chiar a făcut parte din rândul invitaţilor care au luat cuvântul, urându-le succes colegilor, pe noul drum. Întrebat de presă dacă va accepta, ulterior, primirea sindicatului lui Iovan, Adrian Marciuc a declarat, cu un ton de glumă: “Pe domnul Iovan? Să vedem dacă-l mai primim. Rămâne să negociem.”

Ruşeţ, ca la tribuna Parlamentului
Cel care a condus mai mulţi an la rând Uniunea Sindicală Mine- Energie Jilţ- Turceni, actualul senator Ion Ruşeţ, a vorbit la microfon foştilor colegi ca de la tribuna Parlamentului.  Cu vocea hotărâtă, acesta i-a îndemnat pe sindicalişti să fie uniţi şi să accepte că e nevoie de o nouă generaţie pentru conducerea sindicatelor, dar, în acelaşi, timp, să folosească înţelepciunea şi priceperea seniorilor, pe care să-i ţină aproape de ei, chiar dacă au ajuns la o vârstă la care s-ar putea retrage. Drept dovadă că discursul senatorului Ruşeţ a ajuns la inima ortacilor, a fost faptul că acesta a fost cel mai aplaudat dintre cei care au luat cuvântul.