De curând a văzut lumina tiparului o nouă lucrare semnată Dorina și Gheorghe Nichifor, carte intitulată ”Secvențe din viața cotidiană gorjeană în mărturii ale timpului (1954-1958)”. Apariția editorială este cu atât mai interesantă cu cât se referă la o perioadă delicată din istoria națională. Finalizăm redarea în cele ce urmează cuvântul înainte al autorilor încredințat redacției pentru rubrica de istorie locală.
”La Gorj, tipul de societate „democrat-populară” se regăsește în notele sale fundamentale naționale, purtând în chip normal amprenta localului. Elementele favorabile noului regim vor face publice „faptele reprobabile” ale „exploatatorilor” de odinioară de la sate, exemple similare existând și în mediul urban. Cavalcada arestărilor continuă, parcă mai puțin alert decât între anii 1948 – 1953, făcându-și apariția eliberările, dar și rearestările.
Omul sub vremuri
Dacă aparatul represiv civil și militar și-a „văzut de treabă”, omul obișnuit a trebuit și el să se adapteze, cea mai mare parte a locuitorilor trecând la muncă în noile condiții. Ocupații tradiționale, dar și altele noi generate de exploatarea resurselor solului și subsolului, construcții, prelucrarea lemnului, servicii etc. au determinat o anume stare de normalitate, indusă și de faptul că „americanii” nu mai soseau, în timp ce încet-încet, sovieticii plecau cu specialiștii din sovromuri sau cu militarii armatei de ocupație.
Mass-media, timid, e adevărat, mai degrabă îmbrăcând informațiile în „spiritul critic” promovat de doctrina de la Moscova, începe să dezvăluie și delicte obișnuite în toate timpurile: furturi, prostituție, extravaganțe ale tineretului și altele. Pe de altă parte, se acordă o atenție mare „întrecerilor socialiste” din industrie, agricultură și comerț, școlii, sportului, artei etc. Sporadic, se transmit informații de peste hotare, desigur din perspectiva analitică a regimului de la București. Ilustrativ, în acest sens, este „cazul de la Budapesta”, despre care gorjenii au aflat din presa locală numai varianta oficială.
Chiar dacă Biserica nu era pe placul activiștilor comuniști, educația religioasă se va face în fiecare comunitate locală. Mai mult, continuă să fie focare de spirit ortodox, dar și de rezistență anticomunistă, mânăstiri precum cele de la Tismana și Crasna. Nu trebuie neglijat nici faptul că în această perioadă are loc sanctificarea lui Nicodim, „sfântul de la Tismana”.
Peste toate se suprapun grandoarea și festivismul sărbătoririi unor zile precum, 1 mai, 23 august, 7 noiembrie, în contrast cu omagierea unor momente cum ar fi 24 ianuarie 1859, amintit într-un colț de pagină. De altfel, noile autorități controlează tot, sufocând orice inițiativă ieșită din tiparele doctrinei. Momente precum 1821 sau 1907 primesc „dezlegare” întrucât ar reprezenta „descătușări” ale „forțelor progresiste” împotriva „exploatării sociale și naționale”. Altele, cum ar fi ultimii ani de viață ai „Titanului de la Hobița”, sunt trecute sub o regretabilă tăcere.
Și în această perioadă, o mulțime de tineri gorjeni bat la porțile afirmării în variate domenii, elevii și studenții constituindu-se într-o generație de bună factură intelectuală. Practic, nu este instituție (armată, școală, justiție, administrație etc.), care să nu beneficieze de aportul lor imediat, dar mai ales de perspectivă.
Continuă, uneori cu o autentică tentă de frenezie, „vocația construcției”, generată de nevoile de afirmare ale regimului comunist și de creștere a gradului de credibilitate în fața gorjenilor. Se edifică spitale, școli, cămine populare, sfaturi populare, poduri, căi de comunicație etc. Se introduc electricitatea și radioficarea în mediul rural, ba chiar își face apariția televiziunea, la Sanatoriul Dobrița. În plus, în jurul exploatărilor de cărbune, petrol sau lemn se ridică forme incipiente de așezări urbane, cu blocuri și alte utilități, cum ar fi cele de la Țicleni, Rovinari sau Bâlteni. Apoi, centrul atenției se mută din Valea Jiului la Șantierul Național Cerna – Jiu, unde se va realiza cunoscutul drum de fier al „Mocăniței”, viața cotidiană preluând amprente din alte zone prin intermediul „brigadierilor”.
Pretutindeni atmosfera este dominată de un nivel de trai modest, dar simțitor mai bun decât în anii ce au urmat războiului. Noul regim are grijă să-i atragă pe cetățeni prin diferite forme de petrecere a timpului liber: lectură, cinema, teatru, spectacole artistice, întreceri sportive etc. Cluburile muncitorești sau căminele culturale stau permanent în atenția activiștilor de partid, de multe ori evaluarea unor conducători de întreprinderi, instituții sau președinți de sfaturi populare depinzând de asemenea criterii. Toate acestea se îmbină în chip obligatoriu cu activități obștești, transformate, de fiecare dată, în modalități de propagandă ale „superiorității” sistemului democrat-popular.
Ca perspectivă avem în atenție un demers similar, aflat deja în lucru, pentru intervalul 1959 – 1965, astfel încât „epoca Gh. Gheorghiu-Dej” să poată fi înțeleasă și la nivelul Gorjului în dimensiuni istorice cât mai apropiate de realitate. Totodată, ne exprimăm rugămintea către „actorii” acelor vremuri, aflați încă în viață, de a ne oferi amănunte ce pot nuanța și adânci cunoașterea complexelor intimități ale unor timpuri nu prea îndepărtate.
