Scrisoare de la Călinoiu pentru Cioloș

Loading

Președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, a adresat primului ministru, Dacian Cioloș, o scrisoare deschisă prin care își exprimă îngrijorarea față de soarta Complexului Energetic Oltenia.

Ion Călinoiu cere la minister soluții pentru gorjeni
Ion Călinoiu cere la minister soluții pentru gorjeni

În scrisoarea adresată lui Cioloș, Călinoiu declară: „decizia Ministerului de a închide șase cariere duce Gorjul în pragul dezastrului, pentru că oameni fără nici o expertiză sunt chemați să elaboreze politici economice, neținând cont de necesitățile țării și condamnând la sărăcie un județ întreg. Țări europene precum Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, investesc în cărbune fără nici o reținere, creând locuri de muncă și stabilitate. Miniștrii dumneavoastră se bazează pe importul de energie, explicându-ne că prețul energiei de import e mai mic. Este mai mic, pentru că energia importată provine din companii cu mixt energetic, mixt de care și România are nevoie.”dacian-ciolos
Potrivit lui Ion Călinoiu: în urmă cu doar câteva luni, Complexul Energetic Oltenia funcționa cu toate capacitățile disponibile. Ba, chiar Ministerul Energiei a cerut pornirea unor capacități pe care Comisia Europeana și FMI le doriseră casate și vândute la fier vechi. Anul trecut  CEO a produs 28% din energia țării. Dacă am mai fi avut termocentrale și cariere, s-ar fi cerut și pornirea acelora.”
Călinoiu nu pierde ocazia de a acuza, în scrisoarea sa deschisă, că-i defavorizează pe gorjeni: „Cinismul cu care Ministerul Energiei tratează județul Gorj este în defavoarea tuturor, gorjeni sau români din întreaga țară. Înlăturând orice urmă de profesionalism din conducerea CEO, Ministerul Energiei susține o situație confuză, fără soluții și cu efecte deosebit de grave pe termen lung. Continuând în acest fel, Romania va aluneca încet-încet pe o pantă deosebit de periculoasă, dependența energetică.”