Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor, versiunea 2020

Loading

Începem acest editorial de campanie electorală cu observația, valabilă în ultimele trei decenii, că românii au trăit mareu sub zodia schimbării iar rodul alegerilor a fost de cele mai multe ori o degradare a vieții de zi cu zi. Se poate spune că românii au rămas captivi în paradigma istorică ”Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor!”, doar că poporul nu se mai bucură acum că noul domnitor adus de turci în locul celui mazilit o să fie mai bun așa cum era atunci, ci vrea schimbarea la grămadă a politicului cu rezultate de multe ori  abracadabrante. Sunt partide ”noi” care au drept obiectiv/program doar ”scoală-te tu ca să mă pun eu”, bineînțeles totul ambalat să dea bine mai ales la generația tânără care este  tot mai precară în capacitatea de a discerne și de a se exprima într-un mod constructiv pentru societate.

     Avem alegeri locale în doar câteva zile și, senzația tot mai prezentă este că vom asista la un exercițiu de democrație în care se reduce ecartul dintre partidele mari iar partidele mici nu își mai pun problema de program, ci doar de schimbare. Dacă PNL și PSD sunt în nota obișnuită, cu oameni valoroși dar și cu traseiști sau penali, la unii sunt buni și la alții sunt răi, partidele mai noi nu au avut decât obiectivul să ocupe liste. Fauna politică care ne-o propun nu are nimic de-a face cu ideile din program, celebra butadă cu semnalizarea spre o direcție și apucarea în alta caracterizează USR și Pro România, cel puțin la Gorj. Să nu credem că PMP sau ALDE ar veni cu ceva nou. Dacă ar fi să ne luăm doar după calitatea celor propuși și nu după dimensiunea partidului, Partidul Verde este o surpriză plăcută. Dar cum doar cu o floare nu se face primăvară…

     Revenind la partidele grele, alegerile locale par să nu aducă schimbări majore. Potrivit sondajelor, cel puțin la nivelul Consiliului Județean și al celor două municipii nu vom avea schimbări majore. Cosmin Popescu își va păstra conducerea Consiliului Județean Gorj după un mandat reușit iar Marcel Romanescu funcția de primar la Tg-Jiu. Înțelegem că la Motru e posibil oricare rezultat, va conta enorm campania autorităților legată de pericolul COVID, care ar putea ține mulți oameni în casă. În rest, ca să arătăm că nu degeaba ne ocupăm cu analiza politică, vă spunem că PSD-ul va pierde fiefuri tradiționale dar va câștiga primării galbene, tinerețea unor candidați fiind un argument în plus. Cu excepții puțin numeroase, edilii își vor păstra scaunele indiferent de culoarea politică afișată.

    Poate că ar trebui să înțelegem că dacă un primar nu a făcut nimic mai multe mandate să-i dăm posibilitatea să se odihnească. La fel, dacă într-un mandat nu a putut face nimic, poate o nouă șansă și un nou Consiliu Local nu ar strica. Foarte important, nebunii nu trebuie votați la primărie și mai ales mai multe mandate!