SCANDALUL celor 60 de câini eutanasiați la Târgu Jiu a făcut să explodeze adopțiile. Declarații EXCLUSIVE

Eutanasierea celor 60 de câini de la padocul Primăriei Târgu Jiu, acțiune care a avut loc în urmă cu 10 zile, a creat un scandal public la nivel național, care a făcut ca numărul adopțiilor de la padoc să explodeze. Declarații exclusive, cu cifre din statisticile padocului și ale spitalului, cum poți adopta un câine de la padoc, cum se procedează în țară și în lume pentru a nu mai fi câini pe străzi și câți gorjeni au fost mușcați de animale anul acesta, în cele ce urmează.

Potrivit Asociației Serviciul Județean pentru Ocrotirea Animalelor fără Stăpân (ASJOAFS) Hunedoara – asociație publică a primăriilor din Hunedoara, care are în administrare și padocul Primăriei Târgu Jiu – în această lună, în care s-a recurs, pentru prima dată, la eutanasieri, numărul câinilor dați spre adopție a crescut de peste trei ori: „Din păcate, a trebuit să eutanasiem cei 60 de câini la Târgu Jiu, pentru că sunt foarte mulți câini care depășesc cu mult atât cele 14 zile de la prindere, prevăzute de lege, cât și cele 90 de zile stabilite de autoritatea publică, ca și derogare. Selecția a fost făcută în funcție de vechime, dintre cei 60, cel mai vechi având 304 zile și cel mai nou 190 de zile de când se afla în adăpost. Totuși, acești câini eutanasiați au dat o șansă mult mai multor câini din padoc, în urma scandalului creat. Numărul celor dați spre adopție în această lună este mai mult decât triplul mediei lunare și mai sunt 9 zile din luna august, deci va fi mult mai mare. Potrivit raportărilor lunare pe care le facem, de la începutul acestui an, în padoc am avut, până la sfârșitul lui iulie, în medie, 310 câini pe lună. Au fost prinși de pe străzile Târgu Jiului, ca medie lunară, aproximativ 100 și dați spre adopție 40, lunar. În august, însă, după ce a izbucnit scandalul, avem, deja, 130 de câini adoptați, iar 16 sunt pe masa de sterilizare, urmează să fie microcipați, vaccinați antirabie, deparazitați intern, li se face carnet de sănătate și pleacă din adăpost luni. Trebuie precizat că toate aceste servicii sunt gratuite, în afară de microcip, care este achiziționat de medicul veterinar ce are contract cu noi pentru aceste servicii și trebuie plătit de către adoptator”, ne-a declarat reprezentantul asociației ASJOAFS Hunedoara, care răspunde de padocul Primăriei Târgu Jiu.

Câți gorjeni au fost mușcați de animale

Strângerea câinilor de pe străzi este o operațiune necesară, având în vedere că, deși, de la începutul acestui an, padocul Primăriei Târgu Jiu are o medie de 100 de câini prinși pe lună, numărul persoanelor mușcate de animale, în majoritate câini, rămâne mare, la nivalul județului. „De la începutul anului și până în prezent, 384 de persoane s-au prezentat la camera de garda Boli Infecțioase pentru vaccin antirabic, după ce fuseseră mușcati/zgâriați de câini personali/câini necunoscuți, pisici, șobolani, etc. În luna august au fost 44 de pacienți, dintre care 7 mușcați de câini necunoscuți(dintre aceștia, 2 din Târgu Jiu, 1 din Motru, Crasna, etc.)
Marea majoritate a pacienților care vin pentru vaccinul antirabic sunt mușcați de câini
, e drept, mulți câini personali, sau ai vecinilor, dar și câini necunoscuți”, ne-a declarat Mihaela Țicleanu, purtător de cuvând al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

Ce face Consiliul Județean

La nivel județean, Serviciul pentru Protecția Animalelor Gorj din cadrul Consiliului Județean Gorj, a făcut mai multe acțiuni: „Conform Legii nr. 205/2004, serviciul nu are atribuții legate de câinii fără stăpân, serviciul se ocupă de animalele aflate în pericol, aspect confirmat printr-un ordin de plasare în adăpost. Cu toate acestea, în ultimii doi ani de zile am organizat târguri de adopții, campanii de sterilizare și microcipare, dar și informarea populației din mai multe localități din județ cu privire la obligațiile privind sterilizarea și microciparea.

În ultimele 7 luni de zile, în urma campaniilor de sterilizare și microcipare, organizate cu Adapostul public de la Rovinari, am reușit să sterilizăm aproximativ 900 de câini. Aceste campanii vor continua și în perioada următoare. Referitor la câinii fără stăpân, care intră direct în atribuția administrațiilor publice locale, din punctul meu de vedere, acestea ar trebui să se organizeze într-o Asociație la nivel de județ și, împreună, să construiască mai multe padocuri, în diferite zone. Plus intensificarea campaniilor de sterilizare, microcipre, dar și a târgurilor de adopție”, ne-a declarat Luis Popa, șeful Serviciului pentru Protecția Animalelor Gorj, din subordinea Consiliului Județean Gorj. 

Cum se procedează în țară și în lume

Iată câteva exemple despre cum se procedează în țară și în lume, legat de gestionarea câinilor fără stăpân:

112 câini au fost eutanasiați în Sibiu, anul trecut, conform datelor transmise de Primăria Sibiu, în scădere față de anul trecut. 114 au fost adoptați, iar alți 35 au fost adoptați la distanță, informează administrația locală. Dintr-un total de 387 de câini, doar 24 de câini au fost revendicați de stăpâni, conform acestor date”, scrie turnulsfatului.ro.

Operatorul S.C. Gospodărirea Comunală Arad S.A., în baza contractului de servicii nr. 42416/2018, a efectuat, în perioada 1 ianuarie 2021 – 18 ianuarie 2023, un număr de 494 operațiuni de eutanasiere a câinilor fără stăpân, respectiv a eutanasiat 170 capete în anul 2021 și 324 de capete în 2022”, citează criticarad.ro.

În Marea Britanie, câinii maidanezi sunt ținuți în adaposturi 7 zile, după care, cei care nu sunt adoptați, sunt eutanasiați. În Franța, animalele găsite pe străzi, câini sau pisici, sunt duse în adăposturi pentru 8 zile, iar dacă nimeni nu le revendică, sunt eutanasiate. În Spania și Letonia, câinii sunt ținuți în adăposturi 14 zile, iar în Irlanda doar 5, după care, dacă nu sunt revendicați sau adoptați sunt eutanasiați. Și în Belgia câinii fără stăpân pot fi eutanasiați dacă nu sunt adoptați timp de 15 zile de la ridicarea lor de pe străzi. În Statele Unite regulile sunt foarte stricte, iar numărul animalelor fără stăpân eutanasiate după ce au fost găsite pe străzi și neadoptate de nimeni se ridică la câteva milioane anual”, arată ziare.com.

Scandalul a împărțit Gorjul în două

Scandalul celor 60 de câini eutanasiați la adăpostul Primăriei Târgu Jiu a împărțit Gorjul în două. Cei care se declară iubitori de animale, printre care și persoane publice din sfera politică și artistică, acuză Primăria Târgu Jiu că a ucis câinii. S-a inițiat chiar o petiție și se organizează astăzi un protest. În același timp, oameni mușcați și oameni cu copii mici spun că se tem pentru viața și siguranța lor. Pentru scăderea numărului de eutanasieri, dar și pentru scăderea numărului de câini liberi pe străzi – care să ducă la reducerea numărului persoanelor ajunse în camera de gardă a spitalului – ar trebui ca:

– cetățenii să-și sterilizeze/microcipeze câinii fără pedigri(certificat care atestă rasa pură) și să nu-i mai abandoneze pe străzi;

– primăriile, cu sprijinul polițiștilor, să facă un recensământ al câinilor fără pedigri ai cetățenilopr și să dea termen pentru sterilizarea/microciparea acestora;

– Poliția Animalelor și DSVSA să primească de la primării situațiile cu câinii cetățenilor și să-i amendeze pe cei care au câini fără pedigiri și nu i-au sterilizat/micropcipat, în termenul primit de la primării (amenzile sunt între 5.000 și 10.000 de lei);

– primăriile din Gorj și din alte județe să se asocieze, în asociații publice, similare cu cea din Hunedoara, și să construiască mai multe padocuri pe raza județului;

– să fie intensificate campaniile de sterilizare/microcipare/adopții;

– dacă aceste măsuri nu sunt prevăzute în legislație, să fie îmbunătățită legislația.

Cum poți adopta câini din padocul Primăriei Târgu Jiu

Noi am preluat gestiunea padocului Primăriei Târgu Jiu și am început activitatea în ultimele luni ale anului trecut, iar în acest an am organizat chiar și un târg de adopție, în fața padocului. Din păcate, au venit foarte puțini oameni, deși l-am popularizat destul de mult. În schimb, dă rezultate internetul. Ce trebuie să știe cetățenii este că pot veni în orice zi să vadă câinii și să-și rezerve pentru adopție, după care, în 7 zile pot să-i ia acasă. Nu se poate pe loc, pentru că, după rezervare, urmează procedurile de sterilizare, microcipare, vaccinare antirabie, deparazitare internă, li se face carnet de sănătate și după aceea pot fi adoptați.

Programul de vizitare este de luni până vineri între orele 11.00 și 15.00, iar sâmbăta și duminica între 10.00 și 11.00. De asemenea, câinii pot fi văzuți pe site-ul asociației, asjhunedoara.ro , este numărul de telefon al adăpostului la datele de contact, deci oricine poate suna și alege un câine din adăpostul Târgu Jiu, după care vine să începem procedurile de adopție”, ne-a mai declarat reprezentantul ASJOAFS Hunedoara care răspunde de padocul Primăriei Târgu Jiu.