Scandalul „Spiru Haret” loveşte şi la Gorj

Loading

Peste 3000 de studenţi şi câteva mii de absolvenţi din Gorj ai Universităţii ”Spiru Haret” stau în espectativă, cu ochii la televizor, să vadă cum le este tranşată soarta de către politicieni. Şi candidaţii fac acelaşi lucru, cu toate că Centrul Teritorial de Învăţământ la Distanţă Târgu Jiu continuă înscrierile. Directorul centrului, Dorin Taşcău, spune că acest scandal este, până la urmă, un lucru bun, pentru că limpezeşte apele, universitatea fiind cea care are dreptate în opinia sa.

Directorul Dorin Taşcău, spune că Spiru are dreptate
Directorul Dorin Taşcău, spune că Spiru are dreptate

În prezent, Centrul Teritorial de Învăţământ la Distanţă  Târgu Jiu al Universităţii Spiru Haret are peste 3000 de studenţi, mii de absolvenţi şi candidaţi. Cu toţii aşteaptă ca scandalul care a apărut la nivel naţional să se termine, iar ei să ştie dacă diplomele absolvenţilor rămân valabile, sau va trebui, cum a declarat în urmă cu câteva zile ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu, ca acestea să fie validate la facultăţile de stat. Deşi ministrul a fost somat de Mircea Geoană, preşedintele PSD, să găsească o soluţie până marţi, 21 iulie 2009, ”astfel încât studenţii acestor facultăţi să nu sufere”, acest lucru nu s-a întâmplat. Ministrul a ieşit în presă în ziua ultimatumului, dar a anunţat că diplomele emise deja rămân valabile până la finalizarea cercetărilor: ”Diplomele emise de Spiru Haret pentru toate formele de învăţământ rămân valabile până la clarificarea situaţiei. Problema este că se desfăşoară cu dificultate controlul, pentru că echipa de control nu a avut, până în prezent, acces la toate documentele, pentru că nu le-au fost puse la dispoziţie. O problemă este aceea că toţi studenţii înscrişi în prezent la zi, ID, sau frecvenţă redusă, indiferent că facultăţile sunt autorizate, acreditate, sau neautorizate, se află în aceeaşi bază de date şi e foarte greu ca echipa de control să stabilească cine are probleme şi cine nu. În final, pun în vedere Universităţii Spiru Haret să intre în legalitate în ceea ce priveşte admiterea.”

Prelungirea agoniei

După cum se vede, Ecaterina Andronescu nu a făcut altceva decât să prelungească agonia studenţilor şi absolvenţilor de la Spiru Haret, aceştia trebuind să aştepte, în continuare, rezultatele cercetărilor. Problema este ce vor face tinerii care doresc să se înscrie la facultăţile acestei universităţi, dacă situaţia nu va fi clarificată foarte repede, pentru că ministrul Ecaterina Andronescu a spus că trebuie să se intre în legalitate în ceea ce priveşte admiterea, lăsând să se înţeleagă că în prezent înscrierile se fac ilegal. Mai mult, aceasta a încheiat citirea declaraţiei oficiale făcută în faţa  presei,  transmisă în direct de televiziunile naţionale, dar nu a răspund jurnaliştilor care o întrebau ce înseamnă să se intre în legalitate în privinţa admiterii.


„Dreptatea e de partea noastră”
Aceasta e declaraţia lui Dorin Taşcău, directorul Centrului Teritorial de Învăţământ la Distanţă Târgu Jiu al Universităţii ”Spiru Haret”. Acesta ne-a declarat că diplomele emise de instituţia de învăţământ pe care o reprezintă sunt perfect legale: ”Legea învăţământului spune foarte clar că acreditarea se face pentru specializări. Deci, nu pentru formele de învăţământ. Iar facultăţile noastre, toate, au acreditare provizorie, deci nu au nici un fel de probleme. Acesta este şi motivul pentru care noi am câştigat de două ori în instanţă. Nici o ordonanţă sau hotărâre de guvern nu poate anula o lege. Până la urmă, acest scandal e binevenit, pentru a se lămuri odată lucrurile. Între timp, noi continuăm înscrierile, pentru că suntem în legalitate.”