
Patru bărbați cu vârste între 27 și 38 de ani, toți din Târgu Jiu, au ajuns în arestul poliției după ce au fost implicați într-un incident violent petrecut în noaptea de 4 spre 5 iulie, pe strada Făgăraș din municipiu. Potrivit Poliției Gorj, întreaga scenă a degenerat rapid într-un conflict fizic, urmat de fapte de violență și distrugere.
„La data de 5 iulie 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 04.07.2025, în jurul orei 01.00, a avut loc un conflict spontan, între 4 bărbați, de 27, 28, 34 și 36 de ani, pe strada Făgăraș din Târgu Jiu,” se arată în comunicatul oficial.
Conform primelor cercetări, bărbatul de 28 de ani ar fi fost agresat de doi dintre ceilalți participanți, care l-au lovit cu pumnii în zona feței. În același timp, cel de 36 de ani ar fi suferit o leziune la picior, după ce a fost călcat de roata unei căruțe conduse chiar de bărbatul pe care îl agresase anterior.
Conflictul a continuat și după această altercație. Bărbatul de 28 de ani, însoțit de un individ de 38 de ani, ar fi pătruns neautorizat în curtea locuinței unuia dintre rivali, l-ar fi amenințat cu bătaia, iar ulterior, cei doi ar fi distrus autoturismul unui alt participant la conflict.
Deși situația a fost una gravă, niciuna dintre persoanele implicate nu a dorit să solicite protecție legală sau îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, distrugere, violare de domiciliu, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
„În continuarea cercetărilor, polițiștii au dispus reținerea, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, față de bărbații de 36, 27, 28 și 38 de ani, cu toții din Târgu Jiu, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj,” se mai precizează în comunicatul IPJ Gorj.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile continuă verificările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
