SCANDAL nocturn în Târgu Jiu: Cuplu bătut într-o parcare, de un bărbat de 43 de ani

Un incident violent a avut loc în noaptea de 7 spre 8 iulie, într-o parcare de pe strada Republicii din Târgu Jiu, unde un bărbat de 43 de ani este acuzat că a agresat fizic un cuplu, în urma unui conflict spontan.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, „în jurul orei 23:55, în timp ce un bărbat de 33 de ani și soția sa de 25 de ani se aflau într-o parcare de pe strada Republicii, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost loviți cu palmele în zona feței de un bărbat de 43 de ani, din Târgu Jiu.”

Femeia agresată a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportată la spital de către un echipaj de ambulanță, dar nu a fost necesară internarea. În schimb, bărbatul agresat a refuzat intervenția medicilor.

„Bărbatul de 43 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe”, se mai precizează în comunicatul oficial.

Pe numele agresorului a fost întocmit un dosar penal, iar ancheta este în desfășurare.