Partidul Național Liberal a făcut, zilele trecute, precizări legate de modul cum au fost făcute alianțe post – electorale, în consiliile locale, pentru alegerea viceprimarilor. Aceste precizări vin în urma unor articole din presa locală.
Potrivit comunicatului PNL Gorj: „La Târgu Cărbunești, Partidul Național Liberal a constituit o majoritate în consiliul local cu UNPR și PND pentru desemnarea viceprimarului liberal Cosmin Brujan.
Reiterăm ideea că nu poate fi vorba despre o alianță PSD-PNL, în condițiile în care ambele partide politice au avut candidați pentru funcția de viceprimar, iar aleși au fost cei care au făcut majoritate cu alte partide politice, majoritatea însemnând, conform Legii aleșilor locali, jumătate plus unu din numărul aleșilor locali care fac parte din respectivul consiliu local.
De asemenea, în localitățile Brănești și Bumbești-Pițic, unde primarii sunt PSD, Partidul Național Liberal are viceprimari, aleși cu votul majorității consilierilor locali, așa cum prevede Legea aleșilor locali. La Brănești, liberalul Mihăiță Năboiu a fost ales viceprimar cu votul consilierilor PNL, UNPR și PSRo iar la Bumbești-Pițic, Irina Cojocaru a fost aleasă viceprimar cu susținerea consilierilor PNL, PMP, PRM și PSRo. În ambele localități, PNL și PSD au avut candidați pentru postul de viceprimar dar au fost aleși candidații PNL.
În municipiul Motru, primarul liberal Gigel Jianu are viceprimar PSD, însă nici aici nu poate fi vorba despre o alianță dat fiind faptul că PNL a avut candidat pentru acest post, însă nu a obținut majoritatea voturilor consilierilor locali. La Motru, PNL a votat împotriva lui Cosmin Morega, propus de PSD pentru funcția de viceprimar.
Singura localitate în care PNL a format o majoritate cu PSD este Bumbești-Jiu, unde primarul PNL Constantin Bobaru nu putea face majoritate cu ALDE, dat fiind faptul că la ALDE s-au reunit toți contestatarii acestuia și cei care, de-a lungul mandatelor, i-au făcut edilului numeroase reclamații și sesizări penale.
Având în vedere situațiile ireconciliabile pe care Constantin Bobaru , primarul PNL de la Bumbești-Jiu, le are în legătură cu consilierii ALDE, acesta a agreat o majoritate cu PSD, astfel că în orașul Bumbești Jiu a fost ales viceprimar PSD.
Fără să anticipăm că vor mai fi publicate și alte informații eronate subliniem faptul că viceprimarul de la Alimpești, Avram Nechit , este membru PNL și nu PSD așa cum a apărut în articolele publicate de o parte a presei gorjene.
Precizăm, încă o dată, că PNL și PSD nu au alianțe la nivelul județului Gorj, existența în anumite localități a unui primar PNL și viceprimar PSD sau invers, neînsemnând alianță, pentru că prin alianță se înțelege, după cum bine știți, un acord, o coaliție între partide, ori acest lucru s-a produs doar la Bumbești-Jiu.”
Am reprodus, aproape în întregime, comunicatul PNL Gorj, pentru că acesta conține informații importante legate de modul cum s-au făcut alianțele poste – electorale în mai multe consilii locale din județul Gorj, știut fiind faptul că alegerea viceprimarului se face, conform legii, de către consilierii locali, prin majoritate simplă.