Deşi în acest moment are de îndeplinit două misiuni, cea de selecţioner al naţionalei României şi cea de tehnician principal la formaţia de Liga Naţională Energia Pandurii Tg-Jiu, Vasile Stângă nu vrea să renunţe la nici una dintre atribuţiuni. După ce a obţinut deja o primă performanţă cu Naţionala, reuşind calificarea la barajul pentru Mondiale, Stângă vrea să ducă la capăt şi cealaltă misiune alături de Energia, cea a ocupării unui loc „cât mai sus” la sfârşitul campionatului. Cum fostul mare jucător „priveşte” de fiecare dată pe termen lung, referitor la gruparea de handbal gorjeană, Stângă îşi doreşte în viitor chiar să ajungă să câştige o Cupă Europeană, ca şi campionatul din România cu Energia, iar pentru asta s-a asigurat că poate continua şi la Tg-Jiu fără a-şi pune în pericol postul de la naţională. „Dacă se vor ţine promisiunile făcute de conducătorii de la Energia şi se va face o echipă redutabilă (pe care o avem şi acum, dar mai lipsesc doi jucători), merită să continuăm. Motivaţia mea ar fi să câştigăm o cupă europeană şi să ne luptăm pentru titlu. Cu încă vreo doi-trei jucători de valoare putem să tragem la titlu, la câştigarea campionatului. Cam asta ar fi ţelul meu pentru viitor şi nu cred că este o ţintă prea mare pentru Energia. Voi continua şi din vară munca începută la Târgu Jiu. Ce să fac dacă Federaţia nu are bani? Pentru echipa naţională nu sunt decât două acţiuni pe an, aşa că am destul timp pentru echipa de club. Acum l-am înţeles şi eu pe Aihan Omer.”, a dezvăluit Vasile Stângă. Nu cu mult timp în urmă, Sângă era un oponent important al ideii de a lucra atât la naţională şi la o echipă de club în acelaşi timp, însă după ce a luat din nou contactul cu Naţionala, acest pare să se fi răzgândit, ceea ce ar constitui un avantaj pentru principalii responsabili de la Energia, care şi-l doresc cât mai mult timp la Tg-Jiu. Contractul lui Vasile Stângă cu Energia Panduri expiră în vară, însă în contractul tehnicianlui există deja o clauză care îi permite să-şi prelungească şederea la Tg-Jiu dacă se va achita de obiectivul impus în acest an, acela de a participa în Cupele Europene.
Cu gândul la retur
După ce tehnicianul Energiei şi-a exprimat clar opinia în ceea ce priveşte şansele formaţiei târgujiene să termine acest campionat pe podiumul Ligii Naţionale, Vasile Stângă se gândeşte deja la returul de campionat. Stângă pare destul de îngrijorat totuşi de programul pe care îl are Energia la startul returului, dar acesta vrea cel puţin trei victorii din primele trei meciuri. „Începutul de retur va fi unul foarte greu. Infernal chiar, cu cinci meciuri de foc: Suceava, Reşiţa, Bacău, Baia Mare şi Steaua. Primul meci, cel din deplasare cu Suceava, e foarte important pentru noi. Mergem acolo să câştigăm. Din aceste cinci meciuri îmi propun să câştigăm măcar trei.”, spune Stângă. Înaintea redebutului oficial de sezon, Energia îşi va putea „încălzi” motoarele în trei meciuri amicale pe care le va susţine chiar în acest weekend la Cupa Energia, competiţie ce se va desfăşura pe 22 şi 23 ianuarie şi la care vor mai participa Steaua, Dinamo şi Minaur Baia Mare.
Cred că au crescut şansele să ne clasăm în primele cinci locuri pentru că jocul echipei are consistenţă şi pe apărare şi pe atac, nu mai avem dificultăţi în vreuna dintre cele două faze ale jocului. Eu vreau cinci victorii din primele cinci etape, dar avem meciuri extrem de grele. Dacă domnul Stângă vrea trei victorii aşa să fie pentru că şase puncte din zece în aceste condiţii ar fi foarte bine. Energia nu a câştigat întâmplător turneul de la Tg-Jiu, ci pentru că a jucat foarte bine. Cel puţin, din punctul meu de vedere echipa a crescut de la meci la meci iar ultimul cu Steaua a fost un meci foarte bun.
Grigore Popescu, preşedinte Energia Pandurii Tg-Jiu