Reveniri pentru Pleaşcă şi Băcilă

Loading

Deşi au făcut din nou cunoştiinţă cu terenul de joc (în partida din Cupa României, contra CS Mioveni), revenirile lui Cosmin Băcilă și Marian Pleașcă, după accidentări grave care i-au ținut departe de gazon aproape un an, nu au fost deloc spectaculoase. La cei doi jucători se simte lipsa pregătirii, iar la Băcilă și o oarecare teamă, foarte probabil, ambii urmând să mai bifeze ceva jocuri la echipa a doua, până când vor putea fi gata din nou pentru duelurile dure din Liga 1. Însă, îmbucurător este faptul că atât Băcilă, cât şi Pleaşcă, au trecut cu bine peste primul test oficial, la Pandurii II, ieşind de pe teren fără probleme. „Aşteptam de mult timp acest meci. Mă bucur că a venit. Mă bucur că am ieşit cu bine de pe teren. Mai am puţin şi fac un an de zile de când nu am mai jucat. Sunt luni bune… Mă bucur că am revenit, dar se pare că e destul de greu, mai am puţin de muncă. Sunt OK acum şi asta e bine. Nu îmi mai este teamă. E vorba şi de puţină neputinţă, nu ai ritm de joc, dar astea se reglează pe parcurs.”, a declarat Băcilă la finalul primului joc oficial disputat după dubla fractură suferită acum un an, la meciul cu Steaua. Pleaşcă a jucat ceva mai mult decât colegul său, însă şi la el s-au simţit lunile de pauză forțată şi emoțiile inerente unei reveniri: „Se vede lipsa jocurilor. Sper să joc cât mai curând şi la Liga 1, dar depinde de domn profesor. Eu puteam să mai joc, dar domnul profesor a considerat că nu trebuie să riscăm. Am avut emoţii ca la debut. Asta până am atins mingea. E primul meci după 10 luni”, a punctat Pleașcă.