Proiect educațional la Stoina

Loading

1Liceul Tehnologic Stoina a derulat astăzi, cu ocazia săptămanii „Să știi mai multe, să fii mai bun”, prima ediție a proiectului educațional județean „112 – Poliția în acțiune!”, coordonat de prof. înv. primar Leancă Gina-Raluca. Proiectul s-a desfășurat în parteneriat cu ISJ Gorj, CCD Gorj, Secția Nr. 8 – Poliția Rurală Stoina, Primăria Stoina ( Primar Ioana Bușe), Școala Gimnazială Crușet, Școala Gimnazială Căpreni și Școala Gimnazială Ionești.

Activitatea s-a desfășurat sub forma unui concurs adresat elevilor și preșcolarilor din unitatea organizatoare și unitățile școlare partenere, scopul fiind cunoașterea consecințelor nerespectării regulilor de circulație și dezvoltarea interesului pentru cunoașterea cât mai multor lucruri despre circulația rutieră.
În cadrul activității s-a realizat o expoziție cu lucrările elevilor. Cei care au participat cu lucrări în cadrul concursului vor fi premiați cu diplome pentru fiecare secțiune și categorie, iar cadrele didactice cu diplome de participare și îndrumare a elevilor.
Școala dorește ca impactul educativ asupra grupului țintă să fie unul pozitiv, elevii să dobândească cunoștințe noi, școala să își mărească prestigiul, să utilizeze exemple de bune practici în întreaga activitate și să se dezvolte parteneriate bazate pe scopuri comune între instituții la nivel de județ. Totodată, se dorește asigurarea unei continuități a proiectului prin extinderea la nivelul altor unități școlare și preșcolare din țară, abordând o problematică mai largă și atragerea unui număr mai mare de parteneri cu ajutorul primăriei.