Autoritățile au terminat pregătirile de Sărbători și au făcut, deja, problele pentru iluminatul festiv. Târgujienii au avut posibilitatea, astfel, să vadă, în avanpremieră, cum va arăta orașul, începând din 1 Decembrie, ora 18.00.
„Pregătim deschiderea oficială a Târgului de Crăciun și pornirea iluminatului festiv de la Târgu Jiu. Anul acesta avem amenajată o cupolă din leduri care acoperă noile căsuțe destinate comercianților. În mijlocul acestei cupole se află un mic podium pentru cei ce doresc să se fotografieze înconjurați de decorul luminos.
Bradul de Crăciun este natural, iar în centrul municipiului avem și un oaspete binecunoscut. Este vorba despre băcița Mărioara Babu care ne aduce bunătăți de la stână, produse care i-au adus titlul de Tezaur Uman Viu.
Mulțumesc celor de la Edilitara pentru decorarea bradului, Direcției Investiții pentru amenajarea Târgului de Crăciun și serviciilor Gospodărire și Organizare Evenimente pentru munca depusă în această perioadă.
Vă invităm, așadar, de vineri, să începem iarna cu voie bună, să sărbătorim împreună Ziua Națională și să aprindem iluminatul ornamental.
Vă așteptăm cu drag!” a transmis Marcel Romanescu, primarul Municipiului Târgu Jiu.