
Start la aventură la Polovragi! Comuna gorjeană găzduiește, în perioada 13–15 iunie 2025, una dintre cele mai importante competiții de orientare sportivă din România: Cupa României – Etapa a IV-a a Campionatului Național de Sprint Urban, dar și Cupa Polovragi la orientare în alergare.
Evenimentul reunește peste 300 de sportivi din întreaga țară, alături de participanți internaționali din Cipru, Italia, Elveția și Serbia. „Polovragi devine punctul central al sportului de orientare!”, a transmis Primăria Polovragi într-o postare pe Facebook.
Competiția se adresează tuturor categoriilor de vârstă – de la copii de 10 ani până la seniori de 85 – și include trasee speciale pentru începători, familii și sportivi nelegitimați. Printre participanți se numără și elevii din Polovragi și din comunele învecinate, într-o inițiativă de promovare a sportului în mediul rural.
Programul competiției:
- Vineri, 13 iunie – Proba de Medie Distanță (Trifoneasa), ora 15:30
- Sâmbătă, 14 iunie – Proba de Sprint (Poiana Mănăstirii), ora 10:00
– Premiere Sprint: ora 13:00 - Duminică, 15 iunie – Proba de Lungă Distanță (Moiaga), ora 10:00
– Premiere generală: ora 14:00
Cu peisaje spectaculoase și trasee deosebite, Polovragi devine, pentru un weekend, un adevărat paradis al orientării!
