Tehnicianul Pandurilor s-a arătat supărat pe atitudinea unora dintre tinerii jucători pe care i-a folosit în meciul amical cu Gloria Bistriţa şi le-a transmis că vor mai avea doar o şansă de a arăta că merită să rămână în lot.
Dacă, per ansamblu, Grigoraş nu a avut de făcut prea multe comentarii după primul amical din această vară (cu Gloria Bistriţa), tehnicianul gorjenilor a fost supărat pe modul în care jucătorii tineri au înțeles mâna întinsă de el. Din câte se pare, Grigoraş s-a săturat ca înclinarea sa spre promovarea tinerilor să fie tratată superficial de aceștia și a trecut la amenințări la adresa celor care afișează o atitudine delăsătoare: „De fapt, în acest prim test am vrut să-i văd pe ceilalţi jucători, chiar mi-am făcut o părere despre potentialul unora. E vorba despre cei tineri, care vor mai avea practic doar o şansă să mă mai convingă că pot rămâne în lotul primei echipe a Pandurilor. Ei cred că dacă aud de numele Petre Grigoraş, el promovează tot ce e tânăr în tot… Însă, tot ei trebuie să-şi dea sama că întâi e necesar să convingă în teren, nu pe mine. Să nu creadă copiii că simpla mea prezenţă la Pandurii le şi garantează un post aici! Ei trebuie să muncească mai mult, nu doar să aibă aşteptări, numai aşa pot avea loc”, i-a avertizat Grigoraș pe tinerii săi jucători.
Pas pentru israelian, pas pentru impresar
După amicalul cu echipa bistriţeană, Petre Grigoraș a ținut să explice și motivele pentru care israelianul Ohad Kudasi a fost repede trimis de unde a venit menționând că și impresarul acestuia a primit același tratament. “Israelianul? Chiar eu i-am dat “Pas”! Şi lui şi impresarului… Sincer, m-a deranjat foarte mult faptul că în loc de atacantul pe care îl aşteptam, mi-a venit un altul şi e clar că după aceea nu am mai vrut să-l mai văd. Probabil că impresarul acela care mi l-a adus, a crezut că sunt vreun papagal din junglă sud-americană , că eu sunt pe post de păcălici, dar uite că n-a fost aşa. Stau şi mă întreb, oare cum pot să ajungă la noi, nişte anonimi, şi să aibă pretenţii să fie opriţi în lotul Pandurilor?”, a declarat tehnicianul Pandurilor. Refuzarea israelianului Kudasi lasă în continuare deschisă căutarea atacantului de care Grigoraș are atâta nevoie, însă tehnicianul Pandurilor pare să aibă un as în mânecă: “Poate să se rezolve problema atacantului şi până la plecarea din Braşov, dar încă nu pot să dau şi nume. Cert este că suntem în discuţii foarte avansate cu un atacant, am vorbit şi cu domnul Condescu, iar dumnealui a fost de acord să-l aducem. Chiar în câteva zile… Suma de transfer nu este una prea mare, e clar că nu suntem noi Steaua, dar va trebui să facem şi o investiţie de acest gen pentru a putea rezolva problema atacului. Repet, nu este vorba de o sumă mare şi am primit asigurări că putem să facem plata. Acum rămâne de văzut dacă în zilele următoare o să ne înţelegem şi cu jucătorul pentru că am înţeles că în proporţie de 90%, clubul de care aparţine, îl va ceda”, a precizat Grigoraș.
Cere răbdare
Rezultatul primului amical al verii a contat prea puţin pentru Pandurii, iar antrenorul Petre Grigoraş a ţinut să dezvăluie care a fost de fapt “tema” din testul cu Gloria Bistriţa. Grig spune că principalul obiectiv pentru această perioadă îl constituie acumularea fizică, partitura tehnico-tactică urmând a mai aştepta până în stagiul de pregătire din Austria. Antrenorul Pandurilor crede că, dacă se va da dovadă de răbdare, se va forma o nouă echipă puternică, ce va fi în continuare greu de învins în Liga 1: „Eu nici nu ţintesc să fim acum în cea mai bună formă sportivă, nu mi-am trasat ca obiectiv să câştigăm meciurile amicale din prima perioadă de pregătire, vrem doar să acumulăm fizic. Poate că nu-mi place să pierd niciodată un joc, fie că e el de pregătire sau oficial, dar de data asta a fost doar un simplu antrenament specific. Oricum, aşteptaţi-vă ca Pandurii să fie o echipă la fel de frumoasă şi puternică în campionat, dar trebuie să mai avem puţină răbdare. Recunosc, acum nu-l mai avem pe Pintilii, un jucător esenţial, dar nu trebuie să ne lamentăm pentru asta. Au mai plecat şi în iarnă şi în acum în vară, jucători, va trebui să luăm lucrurile încet şi sigur pentru a găsi soluţiile cele mai bune, pentru a veni şi rezultatele.”.
6 amicale în Austria
În această săptămână, oficialii Pandurilor au pus la punct ultimele detalii ale celui de al doilea stagiu de pregătire al verii, cel din Austria. Astfel, trupa lui Grigoraş va desfăşura şase partide amicale cu două formaţii din Ucraina şi cu câte una din Austria, Ungaria, Bulgaria şi Cehia.
Programul amicalelor pentru Pandurii, în Austria
3 iulie – Arsenal Kiev (locul 5 în Ucraina)
5 iulie – Tavria Simferopol (locul 6 Ucraina)
7 iulie – FC Horn (liga a II-a austriacă)
8 iulie – Kecskemeti TE (locul 5 în Ungaria)
10 iulie – Levski Sofia (locul 3 în Bulgaria)
12 iulie – Sigma Olomouc (locul 11 în Cehia)