După fiecare etapă de campionat, antrenorul Petre Grigoraş rămâne la fel de realist, indiferent de rezultatele înregistrate de Pandurii.
Meciul Pandurilor de la Vaslui, din etapa a IV-a a Ligii I şi care a adus un nou rezultat pozitiv, nu constituie măsura valorii echipei de fotbal gorjene. Sau cel puţin aşa crede antrenorul Petre Grigoraş, care preferă să mai aştepte încă 5-6 etape până să dea un prim verdict în ceea ce priveşte posibilităţile echipei gorjene în acest sezon al Ligii I. „Nu consider că un meci ce poate reflecta adevărata valoare a echipei. Fiecare meci a fost un test. Toate meciurile sunt grele. Ce să facem, să nu ne mai prezentăm? A fost un test dificil, dar nu poate să ne dea valoarea echipei noastre pe tot campionatul. A fost un prim test, cel mai greu meci de departe. Indiferent de rezultat nu poţi spune că suntem slabi sau tari. Ca să îţi dai seama, trebuie să treacă o treime din campionat, după 10 etape îţi dai seama care îţi este locul şi la ce să aspiri. Păi după primele etape ne batem la titlu? Poate peste trei etape mă întrebaţi dacă prindem obiectivul, iar după 10 etape dacă ne salvăm de la retrogradare! Acum nu ne puteam da seama.”, precizează Grigoraş.
Gomis, taxat de Grigoraș
Până la a ajunge a se lămuri de valoarea Pandurilor din acest sezon, antrenorul Petre Grigoraş a început să mai trieze din jucătorii de sub comanda sa. Bruno Gomis a venit la Pandurii în iarnă, dar nu a jucat niciun meci la prima echipă. În returul campionatului trecut a fost împrumutat la Gloria Buzău împreună cu un alt jucător framcez sosit odată cu el la Târgu Jiu, Emmanuel Mbela. După stagiul de la Buzău, Mbela a luat calea Moldovei, fiind împrumutat echipei de ligă secundă FC Botoșani, în vreme ce pentru Gomis a părut că iese soarele după ce Grigoraș l-a primit în a doua parte a cantonamentului Pandurilor din Austria. Gomis s-a pregătit cu prima echipă și a fost cedat echipei secunde la jocurile din Cupa României, acolo unde evoluțiile sale au fost destul de apreciate, numai că a sosit momentul în care jucătorul de culoare a protestat pentru neprimirea unor drepturi financiare neprezentându-se la antrenamentul primei echipe și a fost exclus din lot de Grigoraș.
„Să meargă pe sintetic!”
Indignat de atitudinea jucătorului, care încă nu a scos capul în fotbalul mare, Grigoraș a renunțat la serviciile lui Gomis: „Îl invit să meargă pe sintetic să se antreneze. Poate îi place mai mult acolo. Cei din conducere au fost surprinși și ei. Gomis a transmis prin cineva că e supărat că nu i s-au dat banii la timp. Restanțe mai sunt la toată echipa, dar, el fiind un jucător extraordinar, care a ajutat foarte mult echipa, a ales să rămână la hotel, să facă pe supăratul și să lipsească de la antrenament”, a declarat antrenorul Pandurilor. Antrenor care ține foarte mult la o conduită profesionistă a jucătorilor din cadrul echipei pe care o conduce, Grigoraș spune că nu este dispus să tolereze o astfel de situație: „Cei care nu știu să respecte fotbalul și clubul la care sunt angajați și care îi plătește, indiferent că mai sunt mici probleme, pentru că la fiecare club mai sunt probleme, trebuie să să fie mai răbdători. Absența lui, putea să vină să ne anunțe, să ne spună depsre ce e vorba, e lipsă de respect față de echipă și, din păcate pentru el, nu și-a găsit omul care să treacă peste astfel de greșeli. Greșelile de joc le trec cu vedera, dar astfel de greșeli sunt de amator și aici suntem la o echipă profesionistă”, a mai spus tehnicianul echipei gorjene.