Cu o evoluție constant bună în returul Ligii 2 din acest an, Pandurii Târgu-Jiu a reușit în ultima etapă să evite retrogradarea. Performanța echipei gorjene este de salutat deoarece a fost realizată în condiții speciale, Primăria Târgu-Jiu, Consiliul Județean Gorj, CEO și Artego nu au dat bani la echipă dar nici nu au ieșit din acționariatul clubului. Dacă echipa nu a murit se datorează lui Marin Condescu și antrenorului Adrian Bogoi, cel care a reușit să folosească jucători foarte tineri și neplătiți.
Pandurii Târgu-Jiu, echipa de suflet a gorjenilor, a mai scris o filă importantă în cartea de aur a fotbalului românesc. Pentru că vorbim de o veritabilă performanță ca în condițiile în care echipa este amenințată cu falimentul, cu acționari ostili de vreme ce nu contribuie cu fonduri la supraviețuirea echipei, cu juniori care au jucat pentru cariera viitoare, Pandurii să se salveze pe plan sportiv la nivelul Ligii 2. Din păcate, pe plan administrativ e foarte greu de obținut salvarea, mai ales când nu se dorește acest lucru. Ce li se spune gorjenilor că legea nu permite finanțarea sportului, mai ales la nivelul Ligii 2, este o mare minciună care va fi decontată electoral. Dacă gorjenii nu vor avea cel puțin echipă de Liga 2 pe noul stadion, în condițiile în care știm ce înseamnă Gorjul din alte puncte de vedere, ar trebui să se lase cu surprize electorale majore.
Salvarea de la retrogradare, un lucru imposibil acum câteva luni, a devenit posibilă prin voința de fier a lui Marin Condescu, omul de numele căruia se leagă performanțele de la Pandurii Tg-Jiu din trecutul nu prea îndepărtat, și a lui Adrian Bogoi, antrenorul care și-a făcut acum o veritabilă carte de vizită. La Târgu-Jiu, politicienii au falimentat fotbalul și sportul în general, de aceea electoratul nu ar trebui să ia în seamă decât pe cei care vor face ceva concret în această direcție. Avem stadion de nivel european, avem o sală de sport la standarde europene, dar nu avem factorul principal care să dea viață tuturor aceste investiții. Cum politicul a greșit în domeniul sportului, tot acesta trebuie să îndrepte lucrurile. Cosmin Popescu-președintele Consiliului Județean Gorj, Marcel Romanescu, Adrian Tudor și Aurel Popescu-conducerea Primăriei Târgu-Jiu, Mihai Weber și Florin Cârciumaru trebuie să găsească soluții pentru ca Pandurii să meargă mai departe. Și pentru că prin diverse birouri se fac înțelegeri mai mult sau mai puțin secrete cu diverși acționari, gorjenii trebuie să păstreze și brandul Pandurii.
Primul obiectiv este evitarea falimentului, lucru posibil dacă acționarii își îndeplinesc obligațiile legale. După aceea lucrurile ar trebui să fie mai simple, stadionul îl dăm clubului în folosință și acesta va supraviețui din bilete și chiriile pe spațiile comerciale. Lucru este posibil de vreme ce primarul ne-a anunțat că Mc Donalds va opera la stadion deși nu s-a făcut nici o licitație.
1. | Dunărea Călăraşi | 93 | |
2. | AFC Hermannstadt | 91 | |
3. | Chindia Târgovişte | 75 | |
4. | FC Argeş | 68 | |
5. | CS Afumaţi | 68 | |
6. | FC Academica Clinceni | 58 | |
7. | ASU Politehnica Timişoara | 57 | |
8. | Luceafărul Oradea | 53 | |
9. | CS Mioveni | 52 | |
10. | Sportul Snagov | 51 | |
11. | Ripensia Timişoara | 48 | |
12. | UTA Arad | 47 | |
13. | CS Baloteşti | 47 | |
14. | Pandurii Târgu Jiu | 42 | |
15. | Dacia Unirea Brăila | 41 | |
16. | Metaloglobus Bucureşti | 41 | |
17. | Ştiinţa Miroslava | 37 | |
18. | Foresta Suceava | 33 | |
19. | ASA Târgu Mureş | 31 | |
20. | Olimpia Satu Mare | -50 |