Pandurii gândiseră un program de pregătire în care era inclus încă un cantonament, la Băile Herculane. Din cauza condiţiilor precare din staţiunea amintită, gorjenii se vor antrena la Târgu-Jiu. Oficialii gorjeni îşi făcuseră planuri chiar şi pentru două jocuri amicale pe care să le joace la Drobeta Turnu Severin, şi acestea au fost scoase din program.
Mai mulţi oficiali ai Pandurilor au fost la începutul săptămânii atât la Herculane, cât şi la Drobeta Turnu Severin, pentru a se interesa în ce condiţii s-ar putea aranja cantonamentul, însă cele văzute la faţa locului au schimbat planurile gorjenilor: „Am fost la Herculane pentru a vedea care sunt condiţiile de acolo şi ceea ce am văzut ne-a făcut să luăm decizia de a rămâne la Târgu Jiu. Terenul pe care urma să ne antrenăm acolo este mai prost decât suprafaţa de joc de pe terenul principal de pe Municipal; în plus, nu aveam condiţii de refacere şi de recuperare”, a declarat pentru www.sportingorj.ro, Robert Bălăeţ, directorul sportiv al Pandurilor.
Meci cu Gaz Metan CFR
În aceste condiţii, Pandurii vor renunţa şi la unul dintre cele două meciuri de verificare pe care echipa gorjeană urma să le joace la Drobeta Turnu Severin: „Vom juca acolo doar meciul cu Gaz Metan CFR Craiova, pe 20 februarie. Pentru data de 17 februarie am decis să jucăm la noi, acum urmează să vedem dacă cei de la FC Drobeta vor fi dispuşi să vină ei la noi, dacă nu vor veni, avem variante. Avem echipe din Liga a III-a cu care să putem să facem un joc amical, Jiul Rovinari, Minerul Motru, Minerul Mătăsari şi chiar echipa a doua a Pandurilor”, a mai spus Bălăeţ. Acesta a precizat că încă nu s-a stabilit adversarul pentru meciul de joi şi nici locaţia, însă, după ce s-a ajuns la concluzia că la Târgu Cărbuneşti nu sunt condiţii la vestiare, lipsind apa caldă, iar la Rovinari, pe stadionul Tineretului, suprafaţa de joc nu este în acest moment una care să ajute la un astfel de meci de verificare, cel mai probabil acest meci se va juca pe Stadionul „Municipal” din Târgu Jiu.
Grig, gata de retur
Deşi se vorbeşte tot mai des de o eventuală reamânare a reluării campionatului din cauza unor ninsori puternice ce sunt aşteptate chiar la finalul acestei săptămâni, antrenorul Pandurilor nu crede în această variantă şi spune că dacă va fi vorba de amânări ele se vor aplica doar unor meciuri, nu unei etape întregi: „Sigur nu se amână campionatul. Dacă o fi vreo furtună sau condiţii meteo neprevăzute se va amâna un meci, dar nu toată etapa”, a declarat Petre Grigoraş.
Cum la Drobeta Turnu Severin, după terminarea turului de campionat, s-a terminat montarea instalaţiei de nocturnă, Pandurii ar putea juca meciul cu Oţelul Galaţi la lumina reflectoarelor, ceea ce nu-l deranjează deloc pe tehnicianul gorjenilor, care spune că frig ar putea fi şi pentru o tabără, şi pentru cealaltă: „Dacă va fi să jucăm în nocturnă cu Oţelul, va fi cu atât mai bine pentru noi. Altă stare îţi dă un meci pe care-l joci în nocturnă. Nu mă tem de frig, pentru că nici cei de la Oţelul nu vor juca cu radiatoarele lângă ei”, a mai spus Grigoraş.