Contractul pe care Viera îl are cu Pandurii expiră în această vară și prelungirea acestuia nu mai este deloc sigură. Jucătorul ivorian spune că schimbările de la nivelul conducerii tehnice l-au făcut să se gândească mai mult la acest aspect al viitoarei sale cariere: „Nu ştiu dacă prelungesc contractul cu Pandurii. Acum trebuie să stau liniştit câteva zile, să-mi revin puţin. Înainte să plec de acasă, eram hotărât sută la sută să prelungesc contractul, dar acum se întâmplă altceva, aşa că nu ştiu. Trebuie să mă gândesc, poate noul antrenor nu mă vrea la echipă. Dacă nu mă vrea, mai stau 6 luni şi am plecat”, a declarat căpitanul Pandurilor. Dincolo de ceea ce s-a întâmplat la Pandurii, unde Viera a pierdut un antrenor care i-a fost mereu alături, ivorianul a avut la începutul acestui an și o altă dezamăgire legată de fotbal, el ratând convocarea la echipa națională pentru Cupa Africii: „Mă gândesc la Pandurii, nu la Cupa Africii. Nu e mai bine că nu am fost selecţionat, era mai bine să fiu acolo. Am avut numai veşti proaste la sfârşit de an, a plecat Grig şi nu m-am dus la Cupa Africii. Depinde de antrenor dacă eşti selecţionat. Ceilalţi joacă în Anglia, Franţa, eu joc în România la Pandurii, e greu”, a mai spus Viera.