Noul sistem de iluminat public, pornit pe tronsonul Turcinești-Complex Păltiniș

Loading

În Târgu-Jiu a fost pornit, miercuri, noul sistem de iluminat public modern și pe tronsonul cuprins între giratoriul de la Turcinești și Complexul Comercial Păltiniș. Este al doilea mare tronson după Târgu Jiu – Bârsești.

”Lucrările înaintează rapid și în momentul în care fiecare porțiune va fi finalizată, va fi și pusă în funcțiune. Vă reamintesc că este vorba de un amplu proiect pe fonduri europene care prevede modernizarea iluminatului public în Târgu-Jiu și care se ridică la valoarea de 5 milioane de euro. Am reușit să obținem jumătate din suma alocată pentru întreaga regiune a Olteniei în scopul modernizării iluminatului public. Se are în vedere o scădere a costurilor pe noua rețea cu peste 40%, ceea ce reprezintă o economie substanțială la bugetul local. Se instalează 27 de kilometri de rețea electrică, 27 de kilometri de fibră optică și peste 1000 de corpuri de iluminat” a declarat primarul Marcel Romanescu.