Sunt multe probleme în școala românească, unele posibil de rezolvat printr-o administrație mai bună, altele greu de soluționat prin prisma alocației reduse de fonduri. MENCS nu a dus în școli calculatoare și tablete-cum se lăudau niște foști oficiali-dar avem manuale electronice pentru care nu există nici măcar videoproiectoare ca să poată fi folosite în mediul școlar. Deși una din problemele școlii este că nu se mai lucrează la școală, a se vedea ”industria” paralelă a meditațiilor, ministrul Mircea Dumitru vrea să reglementeze… temele, adică ne preocupă detaliul și nu generalul cum ar fi firesc.
În presa ultimelor zile și-a făcut loc știrea că ministrul Educației, Mircea Dumitru, va semna un ordin prin care se va reglementa câte ore poate şi trebuie să lucreze la teme un elev în afara şcolii. Relevanța acestei probleme este, din nefericire, extrem de redusă în școala românească actuală. Elevii primesc teme și la meditații și la școală, pentru cei care le și fac este valabil, iar de ceilalți nu se prea interesează nimeni.
Cu toate că Mircea Dumitru precizează că acest lucru nu înseamnă că elevilor li se interzice să lucreze mai mult dacă ei vor acest lucru, se pune fireasca întrebare de ce era nevoie de o asemenea reglementare. Sau ce se va întâmpla cu profesorii care încalcă ordinul MENCS sau cine poate constata o asemenea depășire. Din păcate, ”formele fără fond” rămân cuvânt de ordine în România.